Primăria a stabilit 7 locaţii special amenajate în Râmnic pentru autorecenzarea asistată, ce va avea loc în perioada 14 martie-15 mai 2022

duminică, 6 martie 2022

 

Prin Dispoziția nr. 870/2022 a primarului Râmnicului, s-au stabilit locaţiile special amenajate în municipiu pentru autorecenzarea asistată în vederea desfăşurării recensământului populaţiei şi locuinţelor în România, ce va avea loc în perioada 14.03. - 15.05.2022, după cum urmează: Piaţa Nord - Rotondă - situat în strada Matei Basarab nr.1A - spaţiu administrativ; Arenele Traian, sediul Direcţiei Economico - Financiare, situat în b-dul Nicolae Bălcescu nr. 24 - parter; societatea APAVIL S.A. (fostul sediul al Direcţiei de Impozite şi Taxe), strada Carol I nr. 3-5 – parter; Seminarul Teologic Ortodox Sf. Nicolae - sala de sport, situat în strada Antim Ivireanu nr.17; Cinematograful Geo Saizescu, situat în b-dul Tineretului nr.2A - foaier; Centrul de colectare taxe şi impozite locale zona Ostroveni, strada I.C. Brătianu nr.6A; Grădiniţa cu program normal Colonie, situată în strada Caporal Hanciu nr.1 - holul de la intrare. Programul de lucru în locaţiile menţionate va fi de luni până duminică, între orele 9.00 - 19.00, în două schimburi.

Autorecenzarea asistată se aplică în toate unitățile administrativ-teritoriale din județ. Autorecenzarea asistată se poate realiza: de pe echipamentul propriu al persoanei care se autorecenzează, sub îndrumarea recenzorului ARA; de pe tabletele electronice puse la dispoziție de UJIR-uri prin intermediul primăriilor și instalate în spații special amenajate. Recenzorii pentru autorecenzarea asistată, denumiți în continuare recenzori ARA, își vor desfășura activitatea în perioada 14 martie - 15 mai 2022. Locurile în care se instalează posturile pentru desfășurarea autorecenzării asistate sunt stabilite de către primarul fiecărei localități, prin consultare cu reprezentanții Unității Județene de Implementare a Recensământului (UJIR). Punctele de lucru instalate trebuie să devină operaționale până la data de 10 martie a.c. Toate cheltuielile aferente instalării și funcționării posturilor de lucru pentru desfășurarea auto-recenzării asistate sunt suportate din bugetul primăriilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe