|marți, iunie 28, 2022
  • Follow Us!

Centrul de Combatere a Bolilor Vâlcea a decis măsurile pentru combaterea pestei porcine africane, ca urmare a confirmării unui focar în Voicești 

Pesta-porcina-africana-in-Arges

 

Membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Vâlcea, convocați astăzi în ședință de lucru la sediul Instituției Prefectului au decis, în regim de urgență, măsurile pentru izolarea și combaterea Pestei Porcine Africane, ca urmare a confirmării unui nou focar în comuna Voicești. În scopul limitării bolii, s-a decis restricționarea circulației persoanelor înspre sau dinspre locație, accesul făcându-se pietonal; menținerea de dezinfectoare pietonale la intrarea/ieșirea din focar; finalizarea anchetei epidemiologice în vederea identificării sursei de infecție. În jurul focarului de pestă porcină africană a fost delimitată zona de restricție care este formată din zona de protecție și zona de supraveghere. Măsurile adoptate de CLCB Vâlcea în zona de protecție sunt următoarele: porcii nu vor părăsi exploatațiile în care sunt crescuți până la ridicarea măsurilor de restricții și vor fi ținuți separat de alte specii de animale sălbatice sau domestice; se va efectua recensământul tuturor exploatațiilor de porcine. De asemenea, s-a decis supravegherea suplimentară a zonei pentru a identifica orice răspândire a bolii la alte exploatații. În vederea descurajării comerțului ilicit cu porci vii, carne și produse din carne, se vor face controale în trafic pe întreg teritoriul județului Vâlcea. Anunțarea imediată a oricărui caz de îmbolnăvire sau moarte în rândul porcinelor, reprezintă un avantaj în controlul și eradicarea pestei porcine africane. Proprietarii animalelor ucise ca urmare a diagnosticării Pestei Porcine Africane și pentru limitarea evoluției răpândirii bolii vor fi despăgubiți în conformitate cu H.G. 1214/2009 cu modificările ulterioare și cu respectarea legislației sanitar veterinare în vigoare. Pesta porcină nu se transmite la om, nu este zoonoză, dar impactul economic și social este major. În funcție de finalizarea anchetei epidemiologice precum și de evoluția bolii în teritoriu, membrii CLCB Vâlcea au decis că planului de măsuri aprobat i se pot aduce modificări.

Leave a Response