Unde ne ascundem în cazul unui atac aerian. Starea adăposturilor de protecţie civilă din România
Unele adăposturi de protecţie civilă nu au fost îngrijite de autorităţi În România există în prezent 4.538 de adăposturi de protecţie civilă destinate adăpostirii cetăţenilor în cazul unui atac aerian. Total insuficiente, spun experţii, care atrag atenţia că mare parte dintre acestea sunt nefuncţionale, iar construirea unora noi stă aproape exclusiv pe spatele firmelor private
Fiecare bloc de locuinţe ar trebui să aibă locuri special amenajate la subsol destinate adăpostirii locatarilor în cazul unui atac aerian, dar în realitate lucrurile nu stau deloc aşa, iar numărul acestor adăposturi antiaeriene este mult mai mic decât cel care ar fi necesar pentru protejarea cetăţenilor. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), instituţie care are printre atribuţii şi Protecţia Civilă, a publicat recent lista cu adăposturile antiaeriene din toată ţara. Concret, în România există în prezent 4.538 de astfel de buncăre, 1.190 în Bucureşti-Ilfov şi 3.348 în ţară. În Capitală, situaţia ar fi următoarea: în sectorul 1 sunt 165, în sectorul 2 sunt 343 (cele mai multe), în sectorul 3 sunt 143, în sectorul 4 sunt 168, în sectorul 5 sunt doar 58 şi în sectorul 6 sunt 294 de astfel de adăposturi. Numărul acestora este însă total insuficient, spun specialiştii consultaţi de „Adevărul”. „În mare parte, adăposturile existente au fost construite pe vremea comuniştilor. Din păcate, acest concept de apărare în caz de atac aerian a fost haotic abordat înainte de 1989. Fără nicio logică. Adică nu s-a construit la număr de persoane, la populaţia dintr-o anumită zonă, ci s-a ordonat realizarea unui număr de X adăposturi. O planificare total ilogică, tipic comunistă. Practic, acestea aveau o capacitate care nu avea nicio legătură cu numărul locuitorilor din zonă. Mai mult, nici măcar blocurile de locuinţe nu au avut toate astfel de buncăre din cauza costurilor, probabil”, a declarat Cristian Vîlcu, specialist în protecţie civilă al companiei SC Preventive Solutions SRL, care a mai precizat că astfel de adăposturi nu trebuie confundate cu boxele în care cetăţenii îşi depozitează vechiturile. Pline de mucegai sau chiar inundate Expertul susţine că multe dintre adăposturile existente nu sunt în stare de funcţionare. „Unele sunt pline de mucegai sau chiar inundate. Altele sunt adevărate depozite de murături sau biciclete, dar hai să spunem că asta nu e o problemă, pentru că legea permite acest lucru dacă pot fi eliberate în situaţii de urgenţă în maximum 24 de ore. Mai grav, multe dintre ele au echipamentele aferente nefuncţionale. Trebuie spus că fiecare astfel de adăpost trebuie să aibă instalaţie de filtrare şi ventilare a aerului, toaletă şi chiuvetă funcţionale, dar şi o cale de salvare în cazul prăbuşirii clădirii. Întreţinerea acestor instalaţii cade în sarcina primăriilor, chiar dacă adăposturile sunt ale unei asociaţii de locatari. O parte dintre edili au realizat întreţinerea şi renovarea acestor spaţii cu ocazia reabilitării blocurilor, dar, atenţie, numai o parte. În plus, procentul de reabilitare a blocurilor din toată ţara este unul destul de modest. Mai mult, adăposturile de la metrou, special concepute pe vremea lui Ceauşescu chiar şi pentru atac atomic, nu au mai fost întreţinute. Aşadar, nu ştim câte astfel de adăposturi antiaeriene sunt acum funcţionale şi nu ştim nici câte persoane pot primi acestea, pentru că nu a fost comunicat. De altfel, nu a fost comunicată nici capacitatea totală a celor 4.538 de buncăre existente teoretic”, a precizat Cristian Vîlcu. Haosul legislativ şi revenirea la realitate După Revoluţie a fost un adevărat haos în legislaţia în domeniu, iar numărul adăposturilor existente a bătut pasul pe loc sau chiar s-a diminuat odată cu dispariţia unor entităţi economice care aveau astfel de dotări. „Cei care au construit o bună perioadă după '89 nu au avut obligaţia de a dota clădirile cu buncăre. În plus, tot din motivul unei legislaţii defectuoase, nu toate staţiile de metrou construite după 2005 au fost realizate cu adăposturi de protecţie civilă, ceea ce a dus la imposibilitatea valorificării acestor spaţii subterane din punct de vedere al protecţiei civile. Deficienţele s-au rezolvat, totuşi, între timp. Acum, potrivit legii, realizarea adăposturilor este obligatorie la clădirile cu suprafaţă construită la sol mai mare de 150 m2 şi prevăzute cu subsol. Şi vorbim de blocuri de locuit, clădiri de birouri, mall-uri, unităţi de învăţământ, spitale, hoteluri, fabrici, lăcaşuri de cult şi aşa mai departe. Practic, nimeni în afară de benzinării, monumente istorice sau fabrici de material exploziv nu este exceptat, iar după cum se poate vedea, finanţarea vine din zona exclusiv privată. Conform legii, se pot acorda şi unele subvenţii parţiale de la stat, dar procedura este groaie. În concluzie, odată cu dezvoltarea noilor cartiere de locuinţe sau clădiri de birouri au apărut şi zeci sau poate chiar sute de astfel de buncăre, dar de care, atenţie, nu beneficiază populaţia generală, ci numai cei care stau în respectivele blocuri sau lucrează la o companie care are spaţii închiriate”, a mai precizat expertul. Normele tehnice Din punct de vedere al normelor tehnice de construcţie, aceste buncăre realizate în cadrul construcţiilor noi trebuie să ofere câte 1 m2 suprafaţă utilă pentru fiecare persoană. La spitale şi şcoli, capacitatea de primire trebuie să fie de cel puţin 2/3 din numărul total al paturilor, respectiv, elevilor. „Pentru asigurarea unui grad sporit de protecţie, adăposturile de protecţie civilă trebuie să fie, de regulă, complet îngropate în pământ, cu nivelul planşeului la nivelul terenului”, se arată în normele tehnice de realizare a buncărelor. De precizat că uşile de intrare în buncăre sunt metalice, etanşe, şi au grosimi de ce puţin 14 milimetri şi cel mult 25 de milimetri.
Citeste mai mult: adev.ro/r72kp9
Web Design by DowMedia
