|marți, iulie 5, 2022
  • Follow Us!

Deputatul PSD, Eugen Neață, respectă curajul și profesionalismul cadrelor medicale 

Neata PSD

M-am alăturat încă de la început colegilor mei care au inițiat o propunere legislativă care să răsplătească pe cei care s-au angajat în prima linie de luptă cu pandemia. După câte vă amintiți, spitalele au avut nevoie de mai mult personal și, încă din primele ore ale stării de alertă, au putut angaja, pentru o perioadă determinată de timp, personal medical suplimentar. A fost nevoie de profesioniști adevărați și de oameni curajoși și ei s-au oferit tocmai când era mai mare nevoie de curajul și de profesionalismul lor.
A fost nevoie de mai mult personal medical și pentru că o parte din cel existent a ales să nu se expună la pericolul mortal al infectării cu coronavirus și pentru că valul de infectări nu putea fi întâmpinat decât cu o asistență medicală și auxiliară numeroasă și curajoasă, așa cum s-a văzut. Au trecut doi ani de la începutul crizei sanitare și, după toate semnele, ne apropiem de finalul ei. Stare de alertă este la final și, împreună cu ea, se încheie și perioada pentru care personalul medical a fost angajat să lupte cu pandemia. Ar fi normal ca sistemul medical și cel auxiliar să beneficieze în continuare de acest corp profesional oferindu-i posibilitatea de a-și continua munca în slujba celor aflați în suferință. Nu este nici normal, nici moral ca, la încheierea crizei sanitare să lăsăm să ne scape printre degete un corp profesional experimentat și curajos cum sunt cei care au venit în sprijinul unităților medicale atunci când a fost mai mare nevoie de ei.
Inițiativa noastră legislativă oferă un cadru legal prin care personalul medical și auxiliar care a fost angajat în instituțiile sanitare publice, respectiv spitale, servicii județene de ambulanță și DSP-uri, personalul din structurile MAI, precum și din instituțiile de asistenta socială pe perioada stării de alertă, să-și desfășoare în continuare activitatea profesională pe posturile respective, în baza unor contracte de muncă pe perioadă nedeterminată. Camera Deputaților a înaintat zilele trecute către Comisia pentru muncă și protecție socială un Raportul preliminar în vederea avizării acestei importante inițiative legislative, pe care am semnat-o în semn de respect pentru profesioniști și admirație pentru curajul lor.”
Deputat,
Eugen Neață

Leave a Response