Toate unitățile de învățământ din județ vor funcționa săptămâna viitoare după scenariul 1 (participare fizica)

vineri, 3 decembrie 2021

Instituția Prefectului – Județul Vâlcea informează că toate unitățile de învățământ din județ vor funcționa săptămâna viitoare după scenariul 1, care presupune participarea zilnică cu prezența fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară în vigoare.

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea au aprobat astăzi, 3 decembrie 2021, în ședință extraordinară convocată prin ordinul prefectului Sebastian Fârtat, scenariile de funcționare pentru unitățile școlare din județ, valabile în săptămâna 6-10 decembrie 2021, potrivit hotărârii adoptate, începând de luni, urmând să fie reluate cursurile cu prezență fizică și la Școala Gimnazială „Dumitru Bădescu” din Băile Olănești, care a funcționat până acum după scenariul 2 (cursuri online), în baza art. 3, alin. 2, din Ordinul comun al ministrului Educației și cel al Sănătății nr. 5338/1082/01.10.2021.

Hotărârea nr. 82 a CJSU Vâlcea poate fi consultată pe site-ul ISU Vâlcea:  http://www.isuvl.ro/03.%20Interventie/CJSU/Hotarari%20CJSU.html.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe