Sparle si soparle, 04.11.2021

joi, 4 noiembrie 2021
  • Gest onorabil! Primarul comunei Perișani, Ion Sandu, s-a suspendat din funcție pe o perioadă de 3 luni, până în luna ianuarie 2022, când se așteaptă o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-un banal proces de incompatibilitate cu ANI. Între timp, Ion Sandu s-a angajat provizoriu la Secția Perișani a RAJDP Vâlcea, unde va avea în grijă cel mai criticat drum (fostul DN 7D), actual DJ 703H limită județ Argeş - Perişani - Câineni. Iată ce a spus fostul edil Sandu în vara acestui an: „Nemulțumirea mea este că în perioada 2012-2014 peste 90% din primarii României au făcut parte din consiliile de administrație ale școlilor din localitățile lor dar, au fost sancționați doar cei care au fost reclamați, restul nu au avut și nici nu au probleme de acest gen, și nici nu doresc să aibă căci, primarii trebuiau să fie acolo pentru a observa cum se administrează școala respectivă, nu au primit nici un folos material și au interpretat ca și mine că reprezentantul Primăriei în acel consiliu putea fi făcută de însuși primarul”.

 

  • Comentarii „siropoase” pe pagina de facebook a viceprimarului liberal Virgil Pîrvulescu: „Domnule Pîrvulescu, dvs sunteți pus pe scaunul acela să dezvoltați acest oraș minunat, nu să puneți bețe în roate dezvoltării orașului. S-a terminat campania! Noi, locuitorii Râmnicului, vă rugăm să renunțați la acest război cu domnul Mircia Gutău și să faceți echipă pentru dezvoltarea orașului, nu pentru distrugerea lui. Frezatule, tu ești mai p.... decât Cîțu, șeful tău, tu nu ai loc pe scaun la Filarmonică și tu vrei Delta Park. Fă-l la tine în sufragerie, tu nu vezi că e secetă. Și va fi mereu de acum încolo. Ca să faci deltă trebuie și apă, nu numai bălării. Sau aduci din Dunăre. Mai bine fă heliport pe clădirea Finanțelor că e mai fiabil”.

 

  • Comisia de selecţie a candidaţilor pentru consiliul de administraţie al SC ETA SA a publicat lista scurtă pentru cele 5 poziţii de membru în consiliul de administraţie. Candidaţii selectați sunt următorii: Andi Davidescu; Mardale Nicolaie; Udreea Andreea Iuliana; Diaconu Georgeta Claudia; Brădeanu Luminiţa; Ionescu Diana Maria. Urmare a realizării listei scurte, s-a comunicat fiecărui candidat înscris în listă scurtă că trebuie să depună declaraţia de intenţie cu precizarea că aceasta face parte din setul de documente obligatorii pe care candidaţii pentru postul de administrator trebuiau să o depună, prin raportare la scrisoarea de aşteptări, aprobată pentru perioada 2021-2025. Tot comisia de selecţie a constatat că Andi Davidescu, actualul director, s-a clasat pe primul loc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe