Sparle si soparle, 26.07.2021

duminică, 25 iulie 2021
  • Se pare că fostul primar al comunei Prundeni, Ion Horia Horăscu, are un „înger păzitor” la Tribunalul Argeș, care, a treia oară, a amânat pronunțarea unei sentințe într-unul dintre multele dosare de corupție pe care ex-edilul penal le are pe rolul instanțelor de judecată. În respectiva cauză, procesul a început în toamna anului 2018, deci în urmă cu aproape... 3 ani, iar în data de 21 iulie 2021 instanța a decis următoarele: „În temeiul art. 391 alin. 3 C. pr. pen. rap. la art. 405 alin.1 C.p.p. (modificat prin Legea 130/2021), amână pronunţarea la data de 19 august 2021. Pronunţată la data de 21.07.2021 prin punerea încheierii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei”. Punem pariu că nici în data de 19 august nu se va pronunța nici o sentință, deoarece în luna respectivă este... vacanță judecătorească!?!

 

  • Vineri, 30 iulie, pe ordinea de zi a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea se află și alegea unui preşedinte de şedinţă pentru o perioadă de 3 luni, respectiv august, septembrie şi octombrie 2021. Cele mai mari șanse le are tot actualul președinte, Alin Manda, cel care a demonstrat echidistanță și bun-simț în conducerea celor două ședințe de până acum. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 76 din 18 mai 2021 a fost ales preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea liberalul Grig Crăciunescu, pentru o perioadă de 3 luni, respectiv pentru lunile mai, iunie şi iulie 2021.

 

  • Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează că pe DN 67C, Transalpina, au loc, în această perioadă, ample lucrări de întreținere și siguranță rutieră: de la kilometrul 0+000, Bengești, până la kilometrul 59+800, Obârșia Lotrului, se execută marcaje rutiere; între kilometri 30+000, intrare Rânca, și 34+800, ieșirea din Rânca, au loc lucrări de reparații asfaltice pe suprafețe întinse și completare acostamente; între kilometri 34+800 și 59+800, pe sectorul de munte, au loc lucrări de montare parapete metalic și amenajare acostamente pentru amplasarea parapetelui greu de tip New Jersey.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe