Biserică nouă pentru mănăstirea vâlceană Scundu

duminică, 27 iunie 2021

 

Zeci de credincioşi vâlceni au luat parte la slujba de sfinţire a bisericii Mănăstirii Scundu, jude­țul Vâlcea. Evenimentul a avut loc în Duminica Rusaliilor. Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit aici slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

După sfințirea noi ctitorii de la Mănăstirea Scundu, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie, subliniind în cuvântul de învățătură că „la Sărbătoarea Pogorârea Sfântului Duh ne încredințăm că scopul harului este de a-i face pe oameni vrednici de o vieţuire cerească, după cum învață Sfântul Ioan Gură de Aur: „Deschizându-se porţile de sus, trimiţând de acolo Duhul şi chemându-ne în patria cea din ceruri, Dumnezeu ne duce de la vechea vieţuire la noua vieţuire. Nu numai că ne cheamă, ci ne dă şi cea mai mare vrednicie. Nu ne-a făcut îngeri şi arhangheli, ci fii ai lui Dumnezeu, fii iubiţi; şi astfel ne dă să moştenim cerul”.
Harul împărtăşit prin Duhul Sfânt exprimă iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu faţă de oameni.
Harul ne oferă părtăşie şi comuniune cu Dumnezeu. În acest sens, Părintele Dumitru Stăniloae învăța că „Duhul Sfânt unește în mod fundamental pe om cu Hristos, înzestrându-l cu nişte puteri care-l ridică deasupra puterilor stricte ale naturii lui, sau punându-l pe om în relaţie de conlucrare cu Hristos Însuşi prin actualizarea acestor puteri în lucrări”.
Îndumnezeirea este o stare de transformare a omului săvârşită de Duhul Sfânt atunci când omul urcă pe calea poruncilor lui Dumnezeu, dobândeşte virtuţile evanghelice şi se face părtaş pătimirilor lui Hristos”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.

Începuturile Mănăstirii Scundu se leagă de înființarea în apropierea satului cu același nume în anul 2007 a unui mic schit într-un loc în care liniștea și peisajul pitoresc îndeamnă la rugăciune. Aici s-a construit cu binecuvântarea Arhiepiscopului Gherasim Cristea un paraclis din lemn cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. La 1 iunie 2016 micul schit a fost ridicat la rangul de mănăstire. Ctitorii Ion Nicolae și Floarea Nicolae au ridicat în vatra mănăstirii o biserică de lemn în stil maramureșean, lucrările de construire fiind coordonate de protosinghelul Veniamin Luca, starețul Sfintei Mănăstiri Cozia, precum și prin jertfa preo­ților și cântăreților din Protoieria Drăgășani. Fundația bisericii s-a realizat în anul 2019, iar înălțarea acesteia s-a definitivat în anul 2021.

În semn de recunoștință pentru ridicarea bisericii, în ziua sfințirii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhi­episcop Varsanufie a acordat ctitorilor și ostenitorilor ordinele „Crucea Râmnicului” și „Crucea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe