Dosar penal dupa explozia de la fabrica de pavele, unde 2 muncitori au murit

joi, 20 mai 2021

Cum s-a produs explozia de la fabrica de pavele din Vâlcea, unde 2 muncitori au murit

O explozie violentă a curmat miercuri, în câteva secunde, două vieți. S-a întâmplat la o firmă din Vâlcea, unde se prepară amestecuri bituminoase.

Acolo, un bazin a sărit în aer. În deflagrație s-au prăpădit doi muncitori, iar un alt treilea a fost rănit. Deflagrația ar fi fost produsă de o creștere bruscă a presiunii dintr-un cazan, în momentul în care salariații au introdus apă în el ca să îl curețe - mentioneaza  stirileprotv.ro

Imaginile cu construcția în care se afla rezervorul metalic care a explodat au fost filmate de pompieri imediat după deflagrație.

Acoperișul din tablă al clădirii este rupt, iar pe jos sunt bucăți din izolație.

Trei muncitori se aflau în zonă când s-a produs accidentul.
Era ora nouă dimineața.

Se pare că doi dintre angajați au vrut să curețe incinta și au introdus apă în bazinul în care se afla un amestec chimic din care se face emulsie pentru bitum. Acela a fost momentul în care în interior s-a produs o reacție chimică cu degajare de căldură și a crescut brusc presiunea. Capacul bazinului a fost aruncat violent și i-a lovit pe muncitori.

Corina Zaharia, reprezentant firmă: “Erau persoanele care lucrau aici de cinci, șase ani. Nu ne explicăm ce s-a întâmplat. S-a auzit o bubuitură dintr-o dată. Procesul se face de atâta vreme, adică suntem acreditați pe toate chestiile, respectăm tot regulamentul.”

Ion Tănăsoiu, director ITM Vâlcea“Victimele au decedat pe loc. Impactul a fost foarte puternic.”

Fiul unuia dintre ei, al treilea muncitor, în vârstă de 24 de ani, a fost dus în stare de șoc la spital. Inspectoratul Teritorial de Muncă verifică acum dacă societatea unde oamenii erau angajați respectă regulile de protecție a muncii.

Fabrica are ca profil de activitate prepararea de amestecuri bituminoase.

Cercetări face și Poliția.

Sandra Bălteanu, IPJ Vâlcea“A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.” 

Explozia nu a fost însoțită de flacără. Specialiștii de la INSEMEX Petroșani au fost solicitați să cerceteze cazul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe