Constantin Radulescu: CJ Vâlcea sprijină primăriile pentru atragerea de fonduri europene

miercuri, 28 octombrie 2020

Printr-un program european, administrațiile locale pot atrage noi fonduri pentru îmbunătățirea infrastructurii la nivel local.
Este vorba despre Programul “Fondul de acțiune ı̂n domeniul managementului energiei durabile” (FAED) pentru care 59 de primării din județ sunt eligibile la finanțare, în vederea accesării de fonduri europene.

“Sunt foarte determinat ca, în acest mandat, să atrag fonduri europene pentru dezvoltarea județului și mi-am propus să nu ratez niciun proiect european. Am trimis, colegilor mei primari, o adresă prin care le-am făcut cunoscut faptul că pot atrage bani europeni pentru investiții în domenii precum: reabilitarea termică a clădirilor publice, termoficare, furnizarea de energie (inclusiv regenerabilă) iluminatul public, transport public sau planificare urbană.

În calitate de președinte al Consiliului Județean Vâlcea, așa cum am procedat și până în prezent, nu voi privi investițiile prin culoarea politică. Pentru mine, importanți sunt oamenii și dezvoltarea acestui județ”- Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe