La invitația Teatrului Municipal „Ariel”, magicianul vine la Râmnicu Vâlcea

luni, 10 august 2020

Comunicat de presă

La invitația Teatrului Municipal „Ariel”,

magicianul vine la Râmnicu Vâlcea

 

Teatrul Municipal „Ariel” continuă stagiunea estivală cu o serie de spectacole pentru copii, avându-l ca protagonist pe celebrul Magician, și anume pe actorul Marian Râlea.

Aceste spectacole ce fac parte din programul „La Strada”, program de evenimente artistice cunoscut de publicul vâlcean din 2018.

Spectacolele se vor juca, începând cu ora 19:00, la Arenele Traian, pe 14, 15 și 21 august, dar și pe 6 septembrie 2020, fiind organizate sub patronajul Primăriei Municipiului „Râmnicu Vâlcea”. Așadar, Teatrul „Ariel” încă nu a luat vacanță. Iar Magicianul vă așteaptă la teatru!

 

DRUMUL LUI FĂT FRUMOS

14 august, ora 19:00, la Arenele Traian

spectacol pentru copii - spectacol invitat

 

Preț bilet 10 lei - Rezervări 0741287911

 

Scurtă descriere a spectacolului:

Pe drumul lui Făt Frumos cei mici îi vor întâlni în acest an pe Bunii și Răii din poveștile românilor. Cunoașterea poveștilor și a basmelor noastre de către cei mici este o promisiune pe care am făcut-o „moșilor” noștri și pe care avem datoria să o împlinim. Pornind de la premiza că mitologia națională trebuie să facă parte din educația copiilor, festivalul își propune punerea în valoare a poveștilor românilor cu ajutorul jocului și a formelor teatrale! Caracterul evenimentelor va fi unul interactiv, copiii participanți devenind astfel eroii din povești.

 

* * *

JUDECATA POVEȘTILOR

15 august, ora 19:00, la Arenele Traian

spectacol pentru copii - spectacol invitat

 

Preț bilet 10 lei - Rezervări 0741287911

Scurtă descriere a spectacolului:

Oare lupul este atât de vinovat precum scrie în poveste? În poveștile noastre cei răi nu sunt chiar atât de răi... A venit momentul să judecăm împreună poveștile și astfel să aflăm care este adevărul!

 

* * *

Pentru mai multe detalii privind activitatea Teatrului Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea, urmăriți:

http://www.arieltheatre.ro/

https://www.facebook.com/teatrul.ariel/

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe