Primarul comunei Alunu, Cristian Birăruţi, a PIERDUT procesul cu ANI privind conflictul de interese

luni, 6 iulie 2020

La data de 2 iulie 2020, Curtea de Apel Pitești a pronunțat sentința în Dosarul nr. 2232/90/2019 privind conflictul de interese al primarului comunei Alunu, Cristian Birăruţi, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate. Iată soluția pe scurt: „Respinge contestaţia ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se depune la Curtea de Apel Piteşti”. În luna august anul trecut, ANI a constatat conflictul de interese de natură administrativă în cazul primarului comunei Alunu, Cristian Birăruţi. Cristian Birăruţi, în calitate de primar (mandatul 2016-2020), a semnat în data de 3 ianuarie 2017 un contract de prestări servicii cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vâlcea privind susţinerea activităţii Asociaţiei Olteţul Alunu, în cadrul căreia fiul persoanei evaluate a deţinut funcţia de vicepreşedinte până la data de 01 septembrie 2017, precum şi 12 ordine de plată.
Agenţia Naţională de Integritate spune că Cristian Birăruţi a încălcat dispoziţiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia, primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. Persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.
(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe