|miercuri, decembrie 2, 2020
  • Follow Us!

Tânăr din Vâlcea, reţinut după ce ar fi racolat o fată, obligând-o să se prostitueze în Franţa 

Catuse

Un tânăr din judeţul Vâlcea a fost reţinut pentru trafic de persoane, după ce, în 2017, ar fi racolat prin metoda Loverboy o fată, pe atunci minoră, pe care a dus-o în Franţa, unde a obligat-o să se prostitueze. La revenirea în ţară, fata a reuşit să fugă de la locuinţa tânărului, unde cei doi se aflau în izolare la domiciliu.
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea au reţinut, joi, un tânăr, pentru trafic de persoane, el fiind suspectat că, în perioada 2017-2020, a racolat o fată, pe atunci minoră, prin metoda Loverboy, promiţându-i că îşi vor întemeia o familie, se vor stabili în Franţa, iar ea va munci într-o fabrică din Lyon.

El a profitat “de starea de vulnerabilitate în care aceasta se afla (lipsă de afecţiune ca urmare a provenienţei dintr-o familie cu părinţii divorţaţi, ambii plecaţi la muncă în străinătate, mijloace materiale modeste, abandon şcolar)”, arată DIICOT.

Tânărul a găzduit-o pe fată în apartamentul părinţilor săi, din oraşul Berbeşti, judeţul Vâlcea, iar, după ce ea a împlinit 18 ani a determinat-o să călătorească în Lyon, Franţa, unde a găzduit-o într-o cameră dintr-o locuinţă părăsită.

“În acest context, fiind ataşată emoţional de inculpatul C.E., nevorbitoare de limba franceză şi fără act de identitate care stătea tot timpul la acesta, persoana vătămată a fost obligată, începând cu luna septembrie 2017 şi până în 26.05.2020, să practice prostituţia în favoarea acestuia, înmânându-i integral câştigurile astfel obţinute. Activitatea de practicare a prostituţiei s-a desfăşurat într-o dubă închiriată, amplasată într-o parcare de pe raza oraşului Lyon”, precizează procurorii DIICOT.

În acest interval de timp, tânărul şi fata au mai venit în România, în vara sau de Crăciun, însă el nu îi permitea acesteia să îşi contacteze familia decât dacă era el prezent la discuţie. De câte ori fata îi spunea că vrea să renunţe la această activitate, acesta devenea violent fizic şi verbal cu victima, obligând-o să continue.

După întoarcerea în ţară, în 26 mai anul acesta, fata şi tânărul s-au aflat în autoizolare la domiciliul acestuia, măsura fiindu-le impusă până la 9 iunie, în contextul stării de alertă declarată pe teritoriul României.

“Deoarece inculpatul i-a făcut cunoscut faptul că, în viitorul apropiat, vrea să o ducă de această data în Germania, tot pentru practicarea prostituţiei, în seara de 02.06.2020, persoana vătămată a apelat la ajutorul a doi martori şi al familiei sale, reuşind să fugă de la domiciliul inculpatului”, menţionează DIICOT.

În timp ce fata era în maşina persoanei care a ajutat-o şi care o transporta spre domiciliul familiei sale, cei doi au fost urmăriţi cu maşina de tânăr, care a lovit intenţionat autoturismul în care era fata, pentru a-l opri şi de a o lua înapoi pe aceasta. Martorul şi victima au reuşit să scape, iar, în dimineaţa zilei de 3 iunie ea a fost preluată de familie şi dusă la sediul DIICOT Vâlcea, unde a depus plângere.

“În contextul audierii sale de către procuror, persoana vătămată prezenta leziuni vizibile la nivelul braţului drept, despre care a afirmat că i-au fost produse de către inculpat, alături de alte leziuni cu vechime diferită pe care le avea pe întregul corp. În urma cercetărilor efectuate, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea au stabilit faptul că, în perioada septembrie 2017 – mai 2020, persoana vătămată s-a prezentat la mai multe unităţi medicale de pe teritoriul României şi Franţei unde a necesitat îngriji pentru o gamă largă de afecţiuni medicale”, mai spun procurorii.

În 5 iunie, tânărul a fost dus la un centru de carantină ca urmare a nerespectării, în 2 iunie, a măsurii izolării.

Vineri, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul SCCO Vâlcea au făcut trei percheziţii domiciliare, în localităţile Berbeşti şi Drăgăşani, în urma cărora au fost ridicate 12 telefoane mobile, 9 SIM-uri, 2 laptop-uri, o tabletă, 2 bancnote de 500 de euro, posibil false, unelte şi mai multe documente.

Tot vineri, tânărul urmează să fie prezentat Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursa: news.ro

Leave a Response