|luni, august 10, 2020
  • Follow Us!

La mulţi ani Râmnicu Vâlcea! 

FB_IMG_1589877899608

Pe 20 mai se împlinesc 632 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului într-un hrisov emis de Domnitorul Mircea cel Bătrân, aflat, la aceea vreme, în ctitoria sa de suflet – Mânăstirea Cozia. RâmnicuVâlcea dovedeşte, şi prin această aniversare, că este una dintre cele mai vechi aşezări urbane din România, ”oraş domnesc” pentru cei mai importanţi conducători ai Ţării Româneşti, cetate culturală de excepţie şi leagăn al credinţei strămoşeşti. Ceea ce este cunoscut de către toţi drept Ziua Râmnicului vine, însă, anul acesta pe fondul unor restricţii cauzate de pandemia de coronavirus. Drept urmare, manifestările cu care ne obişnuiserăm din anii precedenţi – spectacole, concerte, parade, întreceri sportive, expoziţii, târguri de carte sau de meşteşuguri populare, focuri de artificii şi multe altele, desfăşurate în Centrul Civic ce poartă numele marelui Domnitor Mircea cel Bătrân – nu vor putea avea loc. Asta nu înseamnă că dragostea noastră pentru acest oraş este mai mică sau că speranţele tuturor nu se îndreaptă, şi la acest 20 mai, către un destin cât mai frumos pentru comunitatea noastră. Mai mult decât atât, eu cred că am găsit, chiar şi în aceste condiţii vitrege, un mod extraordinar prin care să marcăm o astfel de aniversare: faptul că, după mai bine de două luni de la debutul pandemiei în România, Râmnicul şi judeţul căruia îi este capitală se află într-o poziţie foarte bună în rândul oraşelor cu cele mai puţine victime ale acestei maladii este cea mai frumoasă urare posibilă. A fost un efort de echipă, în care măsurile prompte şi eficiente luate de Primăria municipiului s-au împletit cu responsabilitatea dovedită de toţi trăitorii pe aceste meleaguri, astfel încât, la momentul aceastei sărbători – chiar dacă altfel decât cum eram obişnuiţi – suntem cu toţii sănătoşi, avem o perspectivă bună asupra viitorului şi ne pregătim ca, după ce pericolul va trece, să ne bucurăm din nou de oraşul nostru drag.
La mulți ani minunatului Râmnic!
La mulți ani tuturor locuitorilor săi extraordinari!

Mircia Gutău,
Primar

Leave a Response