Ştefan Vuza, Chimcomplex: ”Ordonanţele 29 şi 30 date săptămâna trecută se referă la IMM-uri. Aşteptăm şi pachetul de măsuri pentru firme mari”

miercuri, 1 aprilie 2020

Ştefan Vuza, preşedintele Chimcomplex, afirmă că industria chimică din România are nevoie de sprijin din partea sistemului financiar-bancar local pentru a se putea dezvolta.

”Sistemul bancar ar putea sprijini industria chimică românească. Noi avem o relaţie directă cu Eximbank care încă face paşi timizi. Avem discuţii să ne asigure ei linii de finanţare, însă trebuie ca şi Ministerul de Finanţe să fie implicat. Ordonanţele 29 şi 30 date săptămâna trecută pentru astfel de investiţii se referă la IMM-uri. Aşteptăm şi pachetul de măsuri pentru firme mari”, a declarat Ştefan Vuza în cadrul emisiunii de business ZF Live.

El spune că principalii actori din economia locală trebuie să se pună de acord pentru a găsi modalităţi de sprijin industria chimică locală.

”Trebuie 10 bărbăţi hotărâţi care să se strângă la aceeaşi masă, unul de la administraţia prezidenţială, unul de la guvern, unul de la ministerul sănătăţii, unul de la bănci şI să spună da, hai să o facem. Avem antreprenori, avem infrastructura, dar mai trebuie şi ca mediul financiar local să reacţioneze. Sperăm că lucrurile se vor mişca înspre bine. Chiar şi fără această criză, trebuia să ajutăm chimia pentru că este cel mai mare motor în momentul acesta şi abia după noi vine agricultura”, a adăugat Vuza.

Chimcomplex a primit a avizul de biocid de la Ministerului Sănătăţii pentru produsele hipoclorit de sodiu cu concentraţie de 1.25%. Compania şi-a modificat liniile de producţie industriale pentru a putea produce hipocloritul de sodiu, biocid ce stă la baza dezinfectanţilor recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în lupta cu coronavirusul.

Chimcomplex este unic producător în România al substanţelor active biocide pe bază de clor şi hipoclorit de sodiu şi unul din cei mai importanţi fabricanţi de produse chimice din România. Compania operează cel mai mare combinat chimic din România, având două platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea şi este cel mai mare exportator cu capital privat românesc. (zf.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe