Sparle si soparle, 02.04.2020

joi, 2 aprilie 2020
  • În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, desfășurată în condiții speciale la Filarmonica „Ion Dumitrescu”, primarul Mircia Gutău a retras de pe ordinea de zi două proiecte de hotărâri care priveau majorări de tarife la energia termică și la colectarea deșeurilor de la populație. Astfel, la solicitarea CET Govora, Consiliul Local trebuia să aprobe ca, începând cu data de 1 mai 2020, un preţ de producere, transport, şi distribuţie a energiei termice de 308,79 lei/Gcal inclusiv TVA, respectiv 259,49 lei/Gcal fără TVA. Pentru a patra oară, nu s-a mai supus la vot nici propunerea Romprest privind majorarea tarifului pentru colectare, transportul şi tratarea deşeurilor menajere în amestec, pentru persoanele fizice din municipiul Râmnicu Vâlcea la 8,24 lei/pers/lună (fără TVA), respectiv 9,8 lei/pers/lună (cu TVA 19% inclus), cu luarea în calcul a unui tarif de tratare în cuantum de 137,45 lei/tonă.

 

  • Noua șefă a Inspectoratului Școlar Vâlcea, Mihaela Andreianu, deține in Baile Olanesti aici trei terenuri forestiere și intravilane, plus o casă de locuit (toate cumpărate în nume personal în anul 2002), potrivit declarației de avere. La acestea mai adăugăm și un apartament în Râmnicu Vâlcea. Anul trecut, Mihaela Andreianu a câștigat circa 500 milioane de lei vechi din postura de profesor la Colegiul Economic, 120 milioane de lei vechi din indemnizațiile de consilier județean și 43 milioane de lei vechi de la ARACIP (evaluarea calității în învățământul preuniversitar).

 

  • Zilele trecute, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a decis ca, până la încetarea stării de urgenţă, să suspende programul cu publicul la compartimentul Arhivă-Registratură. Studierea dosarelor având ca obiect cauzele de urgenţă deosebită, care se judecă în perioada stării de urgenţă, în toate materiile, se realizează prin intermediul aplicaţiei Infodosar şi, în mod excepţional, se poate solicita cauza la studiu înainte de deschiderea şedinţei de judecată, în sală. În cazuri excepţionale, în cauzele în care complexitatea deosebită a dosarului reclamă timp pentru studiu, consultarea se va realiza în arhivă, pe baza unei cereri transmise către instanţă exclusiv prin mijloace electronice, cu cel puţin 48 de ore înaintea şedinţei. Cererea se soluţionează de grefierul şef sau de preşedintele instanţei ori de persoanele care îi înlocuiesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe