|joi, octombrie 22, 2020
  • Follow Us!

Primăria Bărbătești a primit avizul de principiu de la Transgaz pentru introducerea rețelei de gaze naturale 

banacu barbatesti

 

Recent, Primăria Bărbătești a primit avizul de principiu de la Transgaz pentru introducerea rețelei de gaze naturale. Anul trecut, Primăria Bărbătești a format un ADI, împreună cu localitățile Păușești Măglasi, Stoenești si Costești, iar acum se lucrează la proiectare și studiul de fezabilitate pentru toată comuna. Conform primarului din Bărbătești, Constantin Banacu, este aproape de finalizare dispensarul medical din Bărbăteşti, unde în afară celor două cabinete medicale pentru medici de familie, există aparatură pentru interne, cardiologie, neurologie, fizioterapie. Primarul Constantin Banacu a afirmat că va fi unul din cele mai moderne unităţi sănitare din zonă. Primarul din Bărbătești mai are de asfaltat 5 km de drumuri pentru a spune că are infrastructura pusă la punct în localitate: „Importantă este legătura cu Costeştiul şi atunci vom avea un culoar de tranzit între Horezu şi Olăneşti foarte util pe aici prin comună. Bărbăteștiul este o localitate care are potenţial turistic şi aşa cum am mai spus, demarăm procedurilor de a dezvolta pe Valea Otăsăului, un sat de vacanţă”. La propunerea primarului Constantin Banacu, Consiliul Local al comunei Bărbăteşti a aprobat în luna septembrie 2019 fondul de premiere a cuplurilor din comună care au împlinit 50 ani de căsătorie și care nu au beneficiat până la acest moment de acest premiu. S-a decis acordarea sumei de 350 lei pentru fiecare cuplu. La data de 30 august 2019, Consiliul Local al Comunei Bărbăteşti a aprobat executarea lucrărilor de punere în siguranţă a drumului de interes local Băltăreţ ce face legătura între satele Bodelti și Bărbăteşti, afectat de calamități, inclus pe lista sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul Subprogramului „Lucrări în primă urgenţă”, anexă la Ordinul MDRAP nr. 2317 din 06.08.2019. Prin Hotărârea nr. 23/2019, Consiliul Local al Comunei Bărbăteşti a aprobat proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Căminului Cultural”.

Leave a Response