|duminică, iulie 5, 2020
  • Follow Us!

Constantin Radulescu: Trebuie să dăm dovadă de solidaritate, înțelegere, sprijin, iar respectarea normelor de prevenire și de răspândire a coronavirusului este obligatorie! 

costi-radulescu-715x400

COMUNICAT DE PRESĂ

În perioadele grele, cum este aceasta, trebuie să fim uniți, să dăm dovadă de solidaritate și responsabilitate și să respectăm indicațiile medicale.
Răspândirea coronavirusului a devenit deja o problemă extrem de gravă și pentru țara noastră. Și județul Vâlcea traversează această perioadă destul de complicată, iar la nivelul Consiliului Județean Vâlcea am solicitat instituțiilor aflate în coordonare stabilirea de măsuri conforme cu legislația în vigoare și respectarea cu strictețe a dispozițiilor cu caracter medical de prevenire.
Astfel, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, s-au luat măsuri de prevenire precum: interzicerea accesului aparținătorilor pacienților aflați internați în spital, interzicerea accesului practicanților de la școlile sanitare, limitarea numărului internărilor programate (cronice), dar și pregătirea, la Secția Infecțioase, a unui etaj cu 20 de paturi, pentru izolarea eventualilor suspecţi infectaţi cu COVID-19.
Și la Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti și Spitalul de Pneumoftiziologie Mihăești s-au interzis vizitele bolnavilor internați și s-au suplimentat stocurile de materiale sanitare. Totodată, la DGASPC Vâlcea, am solicitat conducerii instituției să ia toate măsurile care se impun pentru ca angajații și beneficiarii să fie protejați.
Sunt convins că, la nivelul primăriilor din județul Vâlcea, colegii primari vor lua toate măsurile pentru protejarea populației, iar instituția pe care o conduc, dar și eu, în calitate de președinte, îi asigurăm de tot sprijinul, în conformitate cu prevederile legale.
Închei spunând că, la nivel uman, în această perioadă, trebuie să dăm dovadă de solidaritate, înțelegere, sprijin, iar respectarea normelor de prevenire și de răspândire a coronavirusului este obligatorie. Vom fi atenți și receptivi la toate provocările acestei perioade pe care o traversează județul nostru.

Constantin Radulescu, presedinte Consiliul Judetean Valcea

Leave a Response