PER, la 30 de ani de la înființare (FOTO)

duminică, 19 ianuarie 2020

Aniversare pentru Partidul Ecologist Român (PER). Formațiunea politică a împlinit 30 de ani de la înființare. Este unul dintre partidele care au luat naștere imediat după Revoluția din 1989. La eveniment au participat politicieni din toate partidele, jurnaliști, oameni de afaceri, medici, profesori, dar și foarte mulți ecologiști.

Judetul Valcea a fost reprezentat de: primarul municipiului Ramnicu Valcea, Mircia Gutau, viceprimarii Carmen Maria Preda si Eusebiu Veteleanu, directorul ABA Olt, Stefan Prala, Samoil Valcu si Iuliana Maria Popescu.

Ce spune liderul partidului, Dănuț Pop?

Privind retrospectiv, pot spune că, indiferent de greutățile pe care le-am întâmpinat, de dezamăgirile pe care le-am avut, au fost 30 de ani valoroși datorită eforturilor pe care le-am depus și schimbărilor pe care am reușit să le producem în societate.

Această aniversare trebuie să fie însă și un prilej de analiză și de regândire, să conștientizăm cu toții că este nevoie de mai multă acțiune, de mai multă perseverență.

Anul 2020, în care omenirea stă sub amenințarea schimbărilor climatice, este și anul în care românii își vor trimite reprezentanții în administrațiile publice locale și în Parlament. VREAU, ca la 30 ani de existență, PER să devină un actor principal în ceea ce vor însemna noile structuri politice ale UATurilor din țară cât și în noua configurație parlamentară din această toamnă. Avem proiecte serioase și specialiști, alături de noi!

Anul 2020 trebuie să fie anul ecologiștilor!
LA MULȚI ANI, PER!

Sursa: http://transilvania365.ro/

82332709_2891034357586726_3106179434332291072_o 82344184_2891034220920073_3078860418672754688_o 82591775_2891034627586699_4308312064331350016_o 83542447_2891035580919937_2038302723182428160_o per2-1 per3-1 per4 per5-1 per9 per11

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe