PSD, răzbunarea cruntă în PARLAMENT!

miercuri, 18 decembrie 2019

PSD, răzbunarea cruntă în PARLAMENT! Liberalii sunt siderați

Social-democraţii au impus, cu aplauze, dublarea alocaţiilor copiilor, pentru care guvernanţii au atras atenţia că nu sunt bani.

Author: Mihai Voican | Sursa: Realitatea.NET |

Decizia de dublare a alocațiilor pentru copii a fost luată cu 179 de voturi “pentru” și 29 de abțineri, în timp ce 3 deputați nu au votat. Nu a votat nimeni împotrivă. La momentul votului, liberalii și-au scos cartelele din aparate.

„Pentru” au fost deputații de la 123 deputați PSD, toți cei 19 ai UDMR și 10 de la Minorități, toți cei 13 ai partidului lui Victor Ponta și 9 de la USR și unul de la ALDE (Daniel Olteanu), plus 5 deputați neafiliați.

Dintre cei 123 deputați PSD prezenți în sală, unul singur s-a abținut – Remus Borza, afiliat grupului social-democraților. Toți cei 13 deputați ai partidului lui Ponta, inclusiv fostul premier, au votat pentru. Printre cei de la USR care au votat se numără Emanuel Ungureanu, Adrian Prisnel, Sergiu Vlad.

Aproape toți deputații de la USR și ALDE s-au abținut. Pe lângă 14 deputați USR și 13 de la ALDE, s-a abținut și un deputat de la Minorități – Iulius Firczak. Cei trei deputați care nu au votat sunt unul de la USR – Emanuel Duruș, doi de la Minorități – Varujan Pambuccian, liderul grupului, și Gabriel Grosaru.

Inițial, liderul deputaților PNL, Florin Roman, a cerut retrimiterea proiectului de lege care prevede dublarea alocațiilor pentru copii la comisie, susținând că nu există punctul de vedere al guvernului și fișă fiscală. Propunerea a fost însă respinsă. Proiectul a fost adoptat de Senat pe 11 martie. După votul de miercuri al deputaților, legea merge către Palatul Cotroceni, pentru a fi promulgată.

Deputatul PSD Daniel Suciu a declarat de la tribuna Camerei că guvernanții nu au nicio scuză să nu mărească alocațiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe