Primarul comunei Galicea, Ion Năfliu, a demarat lucrările de construire a unui ștrand, în valoare de 150.000 euro

joi, 12 decembrie 2019

 

Încă din toamna acestui an, primarul comunei Galicea, Ion Năfliu, a demarat lucrările de construire a unui ștrand, în valoare de circa 150.000 euro, cu fonduri prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime: „Piscina va fi este una dintre cele mai importante atracţii pentru tinerii din zonă. Pe lângă ștrand, zona de agrement va dispune de şezlonguri, grătare, mese, foişoare, teren de mini fotbal, volei şi mese pentru tenis. Nu vor lipsi duşurile sau grupurile sanitare”. Primăria comunei Galicea anunţă că începând cu data de 07.10.2019, în localitate se execută lucrări de construcţie pentru investiţia „Construirea unei platforme comunale de depozitare și gospodărire a gunoiului de grajd în comuna Galicea”, finanţată de Primăria Galicea şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”. Conform unui comunicat de presă, Primăria comunei Galicea implementează proiectul „Amenajare teren de sport multifuncţional”, în valoare de 222.039 lei, prin POR 2014-2020. Terenul de sport va fi realizat în satul Galicea și va dispune de două porţi pentru minifotbal, două coşuri de baschet, stâlpi multifuncţionali pentru tenis şi volei și suprafaţă de joc cu gazon sintetic. La inițiativa primarului comunei Galicea, Ion Năfliu, mai mulți elevi premianți din localitate, alături de cadre didactice, s-au bucurat de un sejur gratuit la mare, unde au vizitat şi mai multe obiective turistice. „Prin acest proiect se urmăreşte reducerea şi prevenirea abandonului şcolar timpuriu şi promovarea accesului egal la învăţământul preşcolar, primar şi secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învăţare formale, non-formale şi informale pentru reintegrarea în educaţie şi formare”, a spus primarul Năfliu. Încă din primăvara acestui an, primarul comunei Galicea, Ion Năfliu, a semnat contractele de execuţie finanțate prin PNDL 2, pentru reabilitare, modernizare și dotare Școala I-IV, reabilitare, modernizare și dotare Școala I-VIII, precum reabilitare, modernizare și dotare Dispensar uman și centru permanență. Valoarea totală a celor trei proiecte este de peste 12 miliarde de lei vechi. Astfel, Galicea se va putea lăuda cu o infrastructură de educaţie modernă, cu şcoli care vor avea laboratoare, săli de curs, table interactive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe