Primăria Băbeni va realiza investiția „Modernizare străzi Unirii-Uzinei, Ungureni-Romani intersecție cu strada Valea Împăratului”

duminică, 15 decembrie 2019

 

Luna trecută, Consiliul Local al oraşului Băbeni a aprobat un credit angajament de 10,75 milioane de lei pentru realizarea investiției „Modernizare străzi de interes local Unirii-Uzinei, Ungureni-Romani intersecție cu strada Valea Împăratului”. La sfârșitul lunii octombrie, în prezenţa oficialităţilor, dar şi a oamenilor de cultură, primarul din Băbeni, Ștefan Bogdan, a inaugurat Casa de Cultură „Dragoş Vrânceanu”. Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul Ştefan Bogdan, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu şi de ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, după care toţi cei prezenţi au vizitat noul aşezământ cultural. Încă din vara acestui an, primarul din Băbeni, Ștefan Bogdan, a întocmit un proiect ce vizează introducerea gazelor în zona Valea Mare, pe alte 14 străzi: „Am depus proiectul pentru extinderea reţelei de gaze naturale în zona Valea Mare, unul deja ne-a fost aprobat, de 600.000 euro, şi am mai făcut un proiect pe care l-am şi depus, în care sunt cuprinse 14 străzi. Proiectul este depus la Fondul Naţional de Investiţii şi sunt convins că vom reuşi să accesăm şi acest proiect”. În luna iulie, primarul Ștefan Bogdan a finalizat proiectul de asfaltare care a cuprins 13 străzi: „În continuare vom pune accent pe modernizarea străzilor şi uliţelor. Vom mai scoate la licitaţie alte 42 de străzi, toate uliţele care au mai rămas neasfaltate în Băbeni, rigole şi trotuare în zona Valea Mare, amenajarea de rigole şi schimbarea conductei de apă în zona Tătărani, modernizarea spaţiului din faţa Casei de Cultură şi mai multe locuir de parcare printre blocuri”. În luna mai, Consiliul Local al oraşului Băbeni a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenţi a 3 obiective de investiţii: „Înlocuire reţea de apă şi realizare racorduri Tătărani, oraşul Băbeni”, în sumă de 220.090 lei; „Rigolă betonată şi podeţe pe DN 64, 1150 ml, oraşul Băbeni”, în sumă de 609.845 lei; „Extindere reţea electrică Bonciu - Uzina Mecanică, oraşul Băbeni”, în sumă de 757.371 lei. În cursul lunii mai, tot Consiliul Local al oraşului Băbeni a aprobat proiectul bugetului local pe 2019 la nivelul sumei de 27,8 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe