Deputat PSD Daniela Oteşanu: „Guvernul PNL are o viziune de tip totalitar”

duminică, 29 decembrie 2019

 

Zilele trecute, deputatul PSD Daniela Oteşanu, membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială, a adresat o întrebare Guvernului pe tema poziţiei privind propunerea secretarului de stat Cristian Băcanu, de înfiinţare a parchetelor financiare şi înregistrare a declaraţiilor de avere pentru flecare cetăţean: „Având în vedere declaraţia secretarului de stat de la Ministerul Justiţiei, domnul Cristian Băcanu, privind înfiinţarea parchetelor financiare şi înregistrarea declaraţiilor de avere pentru fiecare cetăţean, care este poziţia asumată de către Guvernul României. După ce aţi acuzat PSD că vrea să îi bage la puşcărie pe cei care nu plătesc taxele, iar în realitate era vorba de proiectul care armoniza legea cu decizia CCR privind sancţiunea penală împotriva angajatorilor care nu plăteau la buget contribuţiile sociale reţinute de la salariaţi, peste 2 milioane de angajaţi fiind în această situaţie, guvernul liberal reprezentat de dumneavoastră vrea să înfiinţeze parchetele financiare şi să introducă obligativitatea înregistrării declaraţiilor de avere pentru fiecare cetăţean. Aşadar, domnule prim-ministru, se revine deci la politica făcută cu procurorii, doar că acum nu mai sunt vizaţi doar adversarii politici, aceştia au deja declaraţiile de avere publicate. Sunt vizaţi toţi cetăţenii României. În opinia mea este o viziune de tip totalitar. Se prezumă deci că fiecare cetăţean al ţării este un posibil infractor. Consider că se încalcă în mod brutal prezumţia de nevinovăţie din Constituţia României. În ceea ce priveşte declaraţiile de avere pentru fiecare cetăţean, cred că se vrea un fel de Big Brother al averilor românilor. Revine „ilicitul" de pe vremea lui Ceauşescu. Mai mult, Fiscul are deja toate veniturile românilor declarate, impozitele pe venit, proprietăţile etc. Nu este vina cetăţenilor că statul nu poate face corelaţiile necesare pentru a identifica veniturile cumulate ale fiecărui individ. Solicit răspuns în scris”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe