Cerere de finanțare pentru 3 secțiuni din Autostrada Sibiu-Pitești

duminică, 1 decembrie 2019

Ministerul Transporturilor a aprobat și transmis Comisiei Europene cererea de finanțare depusă de CNAIR pentru construirea a doar trei secțiuni (1, 4 și 5) ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, în condițiile în care fondurile nerambursabile sunt alocate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, care se încheie peste numai o lună.

Timp de doi ani, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a bătut pasul pe loc, după lansarea licitației, în august 2017, pentru execuția celor două capete ale autostrăzii – Secțiunea 1 (Sibiu-Boița, de 13 km) și Secțiunea 5 (Pitești-Curtea de Argeș, de 30,5 km). Abia anul acesta a semnat, în aprilie, contractul pentru Secțiunea 1. Tot anul acesta, CNAIR a scos la licitație Secțiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeș, de 9,8 km (între km 81,9 și 91,8), care va avea un tunel de 1,3 km.

Despre cele mai grele porțiuni ale autostrăzii, ce vor fi construite în zona de munte și defileu, CNAIR nu mai amintește nimic. Este vorba despre Secțiunea 2 Boița-Cornetu, cu o lungime de 30,35 km (între km 14 și 44,5) și Secțiunea 3 Cornetu-Tigveni, de 37,4 km (între km 44,5 și 81,9).

Proiectul Autostrăzii Sibiu-Pitești are o lungime totală de 122,11 km și a fost împărțit în 5 secțiuni, care traversează 3 județe: Sibiu, Vâlcea și Argeș.

Etape de implementare

Ministerul Transporturilor susține că a stabilit „o strategie de implementare etapizată a proiectului, considerând maturitatea și orizontul de finalizare a fiecărei secțiuni”. Etapa 1 include proiectare și execuția lucrărilor pentru: Secțiunea 1 Sibiu-Boița, în valoare de 129 de milioane de euro, fără TVA; Secțiunea 4, Tigveni-Curtea de Argeș, de 422 de milioane de euro, fără TVA; Secțiunea 5, Curtea de Argeș-Pitești, de 387 de milioane de euro, fără TVA; completarea studiilor necesare Lotului 1.2 al Secțiunii 1 și ale secțiunilor 2 și 3.

Etapa 2 cuprinde proiectarea și execuția lucrărilor pentru Secțiunea 3 Cornetu-Tigveni, iar etapa 3 include proiectarea și execuția lucrărilor pentru Lotul 1.2, de 0,98 km, al Secțiunii 1 Sibiu-Boița și pentru Secțiunea 2 Boița-Cornetu, de 30,35 km.

„Obiectul cererii de finanțare este reprezentat de construirea Autostrăzii Sibiu-Pitești – Etapa 1, după cum urmează: realizarea a 53,38 km de autostradă, inclusiv 6 noduri rutiere, 28 de poduri și pasaje, 10 viaducte, un tunel, o parcare de scurtă durată, două spații de servicii, 3 centre de întreținere și coordonare”, precizează reprezentanții Ministerului Transporturilor.

1,33 miliarde de euro

Valoarea totală a proiectului autostrăzii este de aproximativ 1,33 miliarde de euro, iar finanțarea va proveni 85%, respectiv 875,5 milioane de euro, din Fondul de Coeziune, iar diferența, de 459 de milioane de euro, va fi asigurată de la Bugetul de Stat.

Perioada de implementare a proiectului este de 103 luni, începând din 16 iunie 2015 și având termen de finalizare data de 31 decembrie 2023.

Lotul 3 Lugoj-Deva ar putea fi deschis, cu restricții

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva încă nu poate fi deschis circulației, deoarece lucrările nu sunt finalizate la parametrii proiectați, au decis specialiștii IPTANA. CNAIR a solicitat expertului tehnic independent să analizeze și măsurile de conservare și punere în siguranță a lucrărilor de la km 56 la 77, iar, în mod deosebit, să indice posibilitatea deschiderii traficului. Vestea proastă este că lucrările prezintă numeroase defecte, degradări în evoluție.

Vestea bună este că ar putea fi deschisă circulația, într-o primă fază, în regim de drum cu 4 benzi, cu restricții severe de tonaj și viteză, numai pentru autovehiculele cu MMTA mai mică de 7,5 tone, astfel: viteza maximă de 90 km/h; viteză maximă de 50 km/h în caz de polei, gheață, mâzgă sau ploi torențiale; viteză maximă de 60 km/h în zona podului peste râul Mureș (km 68+500 și km 69+500), respectiv pe zona podurilor de la nodul Ilia (între km 76 și 77), cât și la nodul Dobra (km 67 și 67+500); semnalizarea corespunzătoare a sectorului de drum, inclusiv a pericolului prezenței animalelor.

Drumul Expres Craiova-Pitești: o nouă licitație pentru Tronsonul 3

CNAIR a relansat licitația pentru proiectarea și construirea Tronsonului 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești, după ce precedenta procedură, inițiată în 2017, a fost anulată în instanța de judecată. Valoarea estimată a investiției pentru cei aproape 32 de km este de 999,4 milioane de lei, fără TVA. „Obiectul contractului este reprezentat de construirea a 31,75 km, având ca punct de început zona nodului rutier la DN65 (Valea Mare), care intersectează DN65 la km 57+720 și ajunge până la limita dintre județele Olt și Argeș, la km 89+300”, informează CNAIR. Durata contractului este de 96 de luni și cuprinde: 12 luni perioada de proiectare, 24 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție. Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 8 noiembrie 2019.

Drumul expres prevede două benzi de câte 3,5 m lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5 m pe fiecare parte și o bandă mediană cu separator lată de 3 metri.

Licitațiile pentru cele 4 loturi aferente drumului expres Craiova-Pitești au fost lansate încă din iulie 2017, însă CNAIR a semnat contractele numai pentru tronsoanele 1 și 2. Licitațiile pentru tronsoanele 3 și 4 au fost contestate și, ulterior, anulate de instanță încă din anul 2018.

Și pentru Tronsonul 4 s-a reluat licitația

O nouă licitație pentru Tronsonul 4, în lungime de 31,8 km, a fost lansată de CNAIR la sfârșitul lunii august anul acesta, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru 24 octombrie. Prețul estimativ este de 200 de milioane de lei pentru această porțiune de drum expres, care va porni din apropierea comunei Colonești (Olt) și va ajunge la Autostrada A1 București-Pitești, în zona Oarja-Catanele.

Celelalte două tronsoane au tot termen de 12 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție. Tronsonul 1, de 17,7 km, este construit de compania Tirrena Scavi, pentru circa 76 de milioane de euro, iar Tronsonul 2, în lungime de 39,85 km, care va ocoli și orașele Balș și Slatina, este construit de asocierea SA&PE Construct-Spedition UMB-Tehnostrade-Consitrans, pentru circa 309 milioane de euro.

Drumul Expres Brăila-Galați, la licitație

CNAIR a scos la licitație proiectarea și construirea Drumului Expres Brăila-Galați, în lungime de aproximativ 11 km. Valoarea estimată a investiției este de 530 milioane de lei, fără TVA. Durata contractului este de 94 de luni și cuprinde 10 luni pentru proiectare, 24 de luni pentru execuția lucrărilor și 60 de luni garanție. „Durata contractului de lucrări poate varia, în funcție de perioada de garanție a lucrărilor ofertată de operatorul economic desemnat câștigător”, precizează CNAIR. Data limită de depunere a ofertelor este 10 decembrie 2019.

Licitație pentru Centura Galați

Licitația pentru lucrările de proiectare și construire a variantei de ocolire Galați, în lungime de aproximativ 33 de kilometri, a fost lansată de CNAIR. Valoarea estimată a investiției este de aproape 1 miliard de lei, fără TVA. Durata contractului este de 90 de luni și cuprinde 12 luni perioada de proiectare, 42 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 36 de luni perioada de garanție a acestora. Data limită de depunere a ofertelor este 12 decembrie 2019.

11 oferte pentru Lotul 1 al Autostrăzii de Centură București Nord

CNAIR a primit 11 oferte pentru proiectarea și construirea celor 17,5 km ai Lotului 1 (cuprins între km 2,5 și km 20), parte al sectorului de nord, în lungime de 52,8 km, al Autostrăzii de Centură București, ce va avea o lungime totală de 109 km. Valoarea estimată a contractului este de 842 de milioane de lei, fără TVA. Durata contractului este de 34 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 22 de luni perioada de execuție. De asemenea, perioada de garanție a lucrărilor este de 5 ani, aceasta putând fi majorată de ofertanți până la un maxim de 10 ani.

INFRASTRUCTURĂ: Cerere de finanțare pentru 3 secțiuni din Sibiu-Pitești

Magda SEVERIN

[email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe