Primul vehicul CNG adaptat pentru transportul persoanelor cu mobilitate redusă

luni, 18 noiembrie 2019

 

Noul Caddy Maxi PMR CNG care ajunge în Spania de la compania Rehatrans, este primul vehicul alimentat cu gaz ecologic adaptat pentru persoanele cu mobilitate redusă și este deja disponibil pentru vânzare către persoane fizice, entități sociale și companii de servicii pentru PMR - centre de zi, aeroporturi, taximetrie, VTC etc.

După cum spun cei de la Rehatrans, acest vehicul ecologic adaptat pentru persoanele cu dizabilități este un alt pas în obiectivul de a „asigura o mobilitate incluzivă și durabilă pentru toți.” Și, conform celui mai recent studiu al Institutului Național de Statistică (INE), în Spania există aproximativ 4 milioane de persoane care au un anumit tip de dizabilitate, așa că „este esențial să continuăm să lucrăm în această linie pentru a oferi soluții pentru a face viața oamenilor mai ușoară și în același timp, aceste soluții să fie respectuase cu planeta.”

Noul Caddy Maxi PMR CNG constituie o noutate în cererea din ce în ce mai mare a utilizatorilor de a avea vehicule mai curate, cu mai puține emisii și o autonomie mai mare. Acest model are eticheta ECO, este utilat cu patru rezervoare CNG care combină tehnologia hibridă cu gaze naturale și un rezervor de benzină, care economisește 50% din combustibil. În plus, oferă o autonomie de 560 de kilometri doar cu rezervoarele de gaze naturale comprimate și 180 de kilometri cu rezervorul de benzină, reducând astfel cu 80% emisiile de NO și cu 15% emisiile de CO2.

În plus, Volkswagen Caddy Maxi PMR CNG are cinci locuri disponibile, independent de spațiul ocupat de scaunul cu rotile; acoperișul său este mai înalt cu 1,45 cm, iar interiorul cabinei este mai larg, oferind astfel un confort mai mare în comparație cu alte vehicule din categoria sa.

Cei de la Rehatrans, spun că CNG este „cea mai bună alternativă a mobilității ecologice pentru orașe și suntem foarte mândri că am adus prima alternativă adaptată pe piață”.

Sursa: https://www.gnvmagazine.com/en/first-cng-vehicle-adapted-for-the-transport-of-people-with-reduced-mobility/

În România, Denisson Energy, firmă membră a grupului Antares, și Asociația Gazului Natural pentru Vehicule NGVA România dezvoltă proiectul CNG România, care vizează implementarea a 9 stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat (CNG ) de-a lungul coridoarelor pan-europene.

Proiectul, în valoare de 5,2 milioane de EUR, este derulat în cadrul programului CEF al Agenției pentru Inovație și Rețele (INEA) a Comisiei Europene și este cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din valoarea acestuia.

Detalii despre proiect și stadiile de implementare puteți găsi accesând www.cngromania.eu.

Notă: Responsabilitatea privind această publicație revine integral autorului. Uniunea Europeană nu este responsabilă pentru modul în care sunt utilizate informațiile publicate.

Antares bun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe