Antrenorul Florentin Pera de la SCM Ramnicu Valcea a ajuns la spital! Reacția tehnicianului

vineri, 11 octombrie 2019

SCM Rm. Vâlcea se află într-o perioadă de grație, atât în Liga Națională, cât și în Liga Campionilor. Echipa s-a îndreptat cu încredere către următorul joc din Europa, cu Brest Bretagne, programat sâmbătă, de la ora 20:00, în Franța. Un eveniment nefericit a venit însă ca un șoc în tabăra vâlceană.

Florentin Pera și toți membrii familiei au acuzat dureri abdominale, astfel că au ajuns de urgență la spital. Antrenorul a decis totuși să plece cu echipa în Franța, dar pe drum au intervenit alte complicații. La Brest, antrenorul momentului în România a ajuns din nou sub supravegherea medicilor.

”Mi s-a recomandat să rămân la București și să fac perfuzii, să iau un avion în ziua următoare, dar am decis să plec totuși cu echipa în Franța, având în vedere importanta jocului. Pe drum am vomitat tot timpul, a fost o călătorie foarte dificilă. Când am ajuns acolo, cei de la Brest m-au dus la un cabinet medical, am primit tratament, iar acum mă simt mai bine. De la o oră la alta starea de sănătate se îmbunătățește”, ne-a relatat antrenorul Florentin Pera.

Tehnicianul campioanei României spune că va putea sta pe banca tehnică la acest meci și va încerca să dea o adevărată lovitură alături de fete, chiar dacă Brest este văzută mare favorită.

”Ne așteaptă un meci foarte dificil, Brest parcurge o perioadă foarte bună. Adversara vine după o victorie la Buducnost, una dintre cele mai bune echipe din Europa ale momentului. Este o echipă bine acoperită pe posturi, dar Gros rămâne cel mai mare pericol. Și echipa noastră este într-o formă foarte bună, venim după trei victorii extrem de importante. Am încredere că vom reuși să ne mobilizăm și să vom încerca să scoatem maximum. Dacă vom reuși să ducem atacurile cu răbdare, cred că putem să emitem pretenții”.

Vâlcea nu se poate baza pe Raluca Băcăoanu, indisponibilă pentru următoarele două săptămâni. În prima etapă, SCM a învins Bietigheim cu 34-27, iar Brest a câștigat la Buducnost cu 35-32.

De remarcat faptul că Isabelle Gullden se antrenează deja cu Brest și este așteptată să revină în teren. Rămâne de văzut dacă de la acest joc sau după pauza internațională.

Sursa foto: SCM Rm. Vâlcea – Handbal Feminin / Facebook

Sursa: prosport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe