|luni, octombrie 26, 2020
  • Follow Us!

Primar Ionel Vlădulescu: S-a stabilit modul de finanțare pentru investiția „Modernizare drum Islaz-Barza şi construire pod peste pârâul Sâmnic în Budeşti” 

vladulescu-budesti-800x445

 

 

La începutul acestui an, Primăria comunei Budești a decis asigurarea finanţării de la bugetul local pentru categorii de cheltuieli care nu se finanţează de la bugetul de stat, prin PNDL pentru obiectivul de investiţii „Modernizare Drum Comunal Islaz-Barza şi construire pod peste Pârâul Sâmnic în comuna Budeşti, județul Vâlcea”, cu suma de 745.424 lei. Prin Hotărârea nr. 70/2018, Consiliul Local al comunei Budești a aprobat devizul general și indicatorii tehnico-economici actualizați după finalizarea procedurilor de achiziție publică pentru obiectivul de investiții „Modernizare strada Aluniș și introducere rețea de canalizare în satul Barza, comuna Budești, județul Vâlcea”. Conform unor declaraţii ale primarului comunei Budeşti, Ionel Vlădulescu, a fost depus anul trecut proiectul cu finanţare europeană privind asfaltarea drumului din satul Barza, pe o distanţă de 3 kilometri. La sfârşitul anului trecut, la propunerea primarului Ionel Vlădulescu, Consiliul local al comunei Budeşti a aprobat devizul general şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Amenajare carosabil, trotuare şi sistem de colectare şi evacuare ape pluviale pe strada Izvorului, sat Ruda în comuna Budeşti, judeţul Vâlcea”. Primarul Ionel Vlădulescu declară că în 2019 va începe introducerea reţelei de gaze naturale în localitate, în primă fază pe o lungime mai mică, urmând ca reţeaua să fie extinsă în anii următori: „Este vital pentru industrie, nu putem să gândim un parc industrial dezvoltat fără această utilitate. Gazele naturale asigură producţie, asigură încălzirea salariaţilor, este un element care contribuie la diminuarea costurilor. În România a fost extrem de greu să introduci gazele în ultimii ani, o legislaţie extrem de sufoasă care efectiv a paralizat dezvoltarea mediului rural. În afara zonei industriale, gazul este cerut de locuitori care doresc să-şi încălzească locuinţele cu această resursă. Este un element aşteptat şi de dezvoltatorii imobiliari care deja au proiecte în zonă”. În luna martie anul trecut, au fost scoase la licitație lucrările pentru grădinița Budești şi podul peste Sâmnic: „Prioritatea noastră este reabilitarea drumurilor. Continuăm lucrările începute anul trecut. Am înlocuit o parte din lămpile iluminatului public și continuăm și cu restul, se lucrează la terenul de sport și căminul cultural din satul Ruda”.

Leave a Response