|luni, octombrie 21, 2019
  • Follow Us!

Deputatul PSD Daniela Oteșanu solicita informatii ministrului Sanatatii cu privire la clădirile cu risc seismic în care funcționează spitale 

Daniela Otesanu buna

Deputatul vâlcean Daniela Oteșanu a interpelat-o pe Sorina Pintea, ministrul Sănătății, interesându-se care este termenul și ordinea în care vor fi consolidate sau mutate unităţile sanitare care au fost încadrate în clase de rise seismic. 

„Având în vedere că 137 de spitale din România, situate în Bucureşti și în 15 județe, funcționează în clădiri cu risc seismic, potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, vă rog să îmi comunicați care este termenul şi ordinea în care vor fi consolidate sau mutate unitaţile sanitare în cauză. Aveți în acest moment o situaţie la zi a avizelor din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru fiecare unitate sanitară? În acclaşi timp, vă solicit sămi transmiteţi dacă la Ministerul Sănătătii a fost elaborată o strategie pentru identificarea și reabilitarea spitalelor care se află în subordinea instituției pe care o reprezentați” – mentioneaza deputatul PSD de Valcea, Daniela Oteșanu.

Leave a Response