|marți, septembrie 17, 2019
  • Follow Us!

CET GOVORA A SALVAT OLTCHIM DE LA FALIMENT 

CET-GOVORA-1-300x227
Referitor la declaratiile administratorilor judiciari ai Oltchim potrivit carora “ CET Govora a incasat toate datoriile de la Oltchim, unele plati fiind facute chiar si in avans”, cu suma primita “CET Govora reusind sa evite falimentul, cu consecinta supravietuirii sistemului de incalzire centralizata a municipiului Ramnicu Valcea”, Euro Insol, in calitatea sa de administrator judiciar a CET Govora face urmatoarele precizari:
In perioada 01.01.2008 – 30.05.2016, CET Govora a livrat numai in pierdere aburul industrial catre Oltchim. In perioada 01.01.2008 – 30.06.2016, CET Govora a inregistrat, din relatia contractuala cu Oltchim, o pierdere in cuantum de 103.287.481 lei (23.903.748 euro) din livrarile de abur industrial sub costul de productie.
Incepand cu luna septembrie 2012, CET Govora a livrat catre Oltchim, separat de aburul industrial, si energie electrica avand in vedere faptul ca Electrica Furnizare a intrerupt furnizarea utilitatilor catre Oltchim.
In luna ianuarie 2013, Oltchim S.A. si-a cerut insolventa, CET Govora fiind inscrisa la masa credala cu suma de 136.899.919 lei, creanta provenita din livrarile de abur industrial si energie electrica.
Prin votarea planului de reorganizare a Oltchim, CET Govora a fost defavorizata cu suma de 96.001.680 lei ( 21.905.688 euro), prin aplicarea unui haircut de 70% din total creanta.
Suma de 40.898.239 lei, diferenta dintre suma datorata de Oltchim anterior deschiderii procedurii insolventei si suma mentionata a fi achitata catre CET Govora in cadrul planului de reorganizare era conditionata de vanzarea Olchim la pretul de 307 milioane euro.
Cum Oltchim s-a vandut la doar 127 milioane euro, CET Govora a incasat, din intreaga creanta datorata de 136.899.919 lei, doar suma de 23.347.463 lei, reprezentand 17% din totalul datoriei Oltchim, fara sa punem la socoteala pierderea CET de 103 milioane lei din livrarea sub costuri a aburului industrial catre Olchim anterior deschiderii procedurii insolventei.
Diferenta platita catre CET Govora pana la 40.000.000 lei reprezinta datorie curenta rezultata din livrarea de utilitati energetice dupa deschiderea procedurii insolventei Oltchim, suma care trebuia platita cu prioritate, iar nu esalonat, sanctiunea fiind falimentul Oltchim.
Neincasarea la timp a facturilor de la Oltchim a fost de natura a pune in imposibilitate CET Govora de a sustine financiar modernizarea instalatiilor in vederea conformarii acestora la obligatiile de mediu.
CET Govora a sustinut in permanenta Oltchim S.A in procesul de productie, furnizandu-i utilitati energetice (abur industrial si energie electrica) mult sub costul de productie. Avand in vedere incapacitatea de plata a Oltchim, atat premergator, cat si ulterior deschiderii insolventei, toti furnizorii de energie electrica au refuzat sa incheie contract cu Oltchim.
CET Govora a fost singura societate care a livrat energie electrica si abur industrial catre Oltchim, asumandu-si riscul neplatii si chiar al propriei insolvente care s-a declansat in data de 9 mai 2016.
Doar dupa deschiderea procedurii insolventei CET Govora, incepand cu data de 19.05.2016, reprezentantii administratorului judiciar Euro Insol au restabilit echitatea in relatia contractuala cu Oltchim.
Ca urmare a masurilor implementate de administratorul judiciar Euro Insol, CET Govora si-a imbunatatit continuu rezultatele financiare obtinand in anul 2017 un profit de 18.500.000 dupa mai bine de 10 ani de pierderi.
In prezent, CET Govora se afla in procedura reorganizarii judiciare, planul de reorganizare intocmit de Euro Insol fiind confirmat definitiv de instantele de judecata, Tribunalul Valcea, respectiv Curtea de Apel Pitesti.
“Niciodata nu s-a pus problema falimentului CET Govora sau a sistarii furnizarii agentului termic catre municipiul Ramnicu Valcea, cu atat mai mult cu cat anterior platilor datorate de Oltchim, in conturi aveam lichiditati de peste 90 milioane lei, bani ce urmeaza a fi folositi pentru plata creditorilor si finalizarea investitiilor de mediu si de retehnologizare, urmand ca la finalul planului de reorganizare sa redam actionarilor o companie eficienta” a declarat Adrian Munteanu, practician coordonator in cadrul Euro Insol.
BIROUL DE PRESA EURO INSOL

Leave a Response