|vineri, octombrie 23, 2020
  • Follow Us!

Accidente rutiere în Bujoreni şi Râmnicu Vâlcea 

Accident auto

 

 

În data de 28 noiembrie, preţ de aproximativ o oră, circulaţia rutieră pe ambele sensuri de mers pe DN 7, în zona localităţii Bujoreni a fost oprită din cauza producerii unui accident rutier, în care au fost implicate o autoutilitară şi un tir. Din verificări a reieşit că un bărbat din Brezoi a condus o dubiţă, din direcţia Sibiu – Râmnicu Vâlcea. La kilometrul 184 + 500 de metri, a frânat brusc, ajungând însă pe sensul opus de mers şi izbindu-se frontal de un tir care circula regulamentar şi care era condus un bărbat în vârstă de 49 ani, din Gorj. În urma impactului, două persoane din dubiţă au fost grav rănite, fiind diagnosticate cu multiple fracturi şi transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean Vâlcea. Ambii şoferi au fost testaţi cu etilotestul, rezultând că nici unul nu consumase băuturi alcoolice. În continuare se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs luni, 28 noiembrie, în jurul orei 08.00, pe DN 64. S-a întâmplat la o distanţă de câţiva zeci de metri de sensul giratoriu de la Rovimet. Şoferul unui autoturism marca Logan, nu s-a asigurat la ieşirea din curtea unei societăţi în DN 64, neacordând astfel prioritate unui alt autoturism Logan, care circula în direcţia Rm Vâlcea – Drăgăşani. După coliziunea celor două, un alt autoturism, staţionat pe partea dreaptă, a fost lovit şi el, iar şoferul imprudent a ajuns cu autovehiculul în şanţ, suferind vătămări uşoare. La faţa locului s-a deplasat o ambulanţă şi un echipaj de la Descarcerare.

Leave a Response