|marți, septembrie 22, 2020
  • Follow Us!

Mall-urile și bisericile din Vâlcea, „luate cu asalt” într-o zi cu dublă semnificație 

valentines-day

 

Mall-urile, marile lanțuri de magazine dar și bisericile din municipiul Râmnicu Vâlcea au fost ”luate cu asalt” sâmbătă, într-o zi cu dublă semnificație, când celebrarea Valentine’s Day s-a suprapus cu prăznuirea, de către Biserica Ortodoxă, a ”Moșilor de Iarnă” sau ”Sâmbăta Morților”.

Dacă mulți tineri au preferat centrele comerciale, unde se găsesc la discreție cadouri specifice zilei îndrăgostiților, persoanele trecute de prima tinerețe au aglomerat lăcașele de cult unde au avut loc pomeniri pentru sufletele celor răposați.

Preotul și scriitorul State Burluși consideră neinspirat importul unor sărbători comerciale occidentale în România, în detrimentul celor tradiționale, dând ca exemplu ”sărbătoarea” de Valentine’s Day.

“Ce este aceste Valentine’s Day? Este o sărbătoare fără Dumnezeu. Chiar Papa Ioan Paul al II-lea spunea, la un moment dat, că Occidentul l-a pierdut pe Dumnezeu în consum, în comercial. Dacă tot vorbim de iubire, noi avem Dragobetele, povestea frumoasă a dragostei moștenită din moși-strămoși și nu importată din Occident. Trebuie să luăm ce e bun din Occident și trebuie să oferim în același timp ce este bun la noi, Occidentului”, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Burluși.

De cealaltă parte, sociologii spun că nu există un conflict între religia ortodoxă și sărbătoarea de Valentine’s Day.

“Am înțeles punctul de vedere al Bisericii. Este argumentul lor dar cred că e un pic exagerat. Nu văd un conflict aici între religie și Valentine’s Day. Biserica de ce nu se supără și pe 8 Martie, pe 1 Decembrie sau de ziua de naștere a fiecărui om în parte, nefiind sărbători religioase, ci laice. Nici de Dragobete nu este o sărbătoare religioasă, este tradițională, populară, dar este păgână la bază”, a precizat, pentru AGERPRES, sociologul Ligia Rizea.

Cu toată această polemică, atât bisericile, cât și magazinele și supermarketurile din Râmnic au fost, sâmbătă, mai aglomerate ca niciodată.

AGERPRES

 

Leave a Response