Social-democratele din Vâlcea, prezente la şcoala politică de vară

luni, 1 septembrie 2014

În perioada 22-24 august 2014, o delegaţie din partea Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD Vâlcea, condusă de Ioana Liţă a fost prezentă la cursurile Şcolii de vară a femeilor social-democrate care s-au desfăşurat în staţiunea Mamaia.

,,La acest eveniment au participat peste 245 de delegate din ţară, împreună cu europarlamentari şi parlamentari PSD, specialişti în comunicare şi marketing politic.

Lucrările şcolii au fost deschise de doamna Rovana Plumb, preşedinte OFSD, iar temele principale care au fost abordate au făcut referire la : realizările actualei guvernări, adoptarea unor măsuri cu privire la îmbunătăţirea vieţii familiei, instrumente de marketing politic utile în campania electorală, precum şi bune practici în convingerea electoratului să participe la vot.

Ştim exact ceea ce avem de făcut şi suntem covinse că prin munca noastră, alături de celelalte structuri ale partidului, vom obţine un scor foarte bun la alegerile prezidenţiale,, - declaraţie Ioana Liţă, Preşedinte Organizaţia Judeţeană de Femei a PSD Vâlcea.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe