|marți, septembrie 21, 2021
  • Follow Us!

Păgubiţii de la Harinvest s-au adunat la masa credală, dar au plecat tot „flămânzi” 

harinvest_poza_90231200

 

 

Demersurile de recuperare a pagubelor cauzate de Afacerea Harinvest – cel mai mare scandal al pieţei de capital româneşti, cu prejudicii de aproximativ 20 milioane lei – nu au avansat aproape deloc nici la opt luni de la dezvăluirea furturilor. În condiţiile în care Fondul de Compensare al Investitorilor nu a fost activat până în prezent, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a făcut nimic să dea de urma banilor furaţi, nici procesul de lichidare a casei de brokeraj vâlcene care a fost în centrul afacerii nu dă semne că avansează rapid. După ce primul administrator judiciar desemnat de Tribunalul Vâlcea, Evilex IPURL, s-a retras, nici prima adunare a masei credale cu noul lichidator stabilit de instanţă la jumătatea lunii precedente, AMT Servicii Insolvenţă SPRL Craiova, nu a luat vreo decizie săptămâna trecută. Cu excepţia aprobării valorificării unor acţiuni care se mai află încă în proprietatea Harinvest, toate celelalte puncte de pe ordinea de zi au fost respinse de creditori. Aici includem şi confirmarea administratorului judiciar. Investitorii păgubiţi contactaţi de Curierul Naţional sunt nemulţumiţi că acesta a venit în faţa lor spre a solicita validarea şi onorariul fără a fi propus un plan de reorganizare. “Planul de bătaie” solicitat de păgubiţi ar urma să fie întocmit până la 12 septembrie a.c., atunci când este programată următoarea întâlnire a Adunării Creditorilor.

 

Ce s-a discutat

 

La întâlnirea masei credale a Harinvest de joia trecută de la Craiova, administratorul judiciar a pus pe ordinea de zi două puncte privind accesarea fondului de compensare al investitorilor, valorificarea unor deţineri reziduale ale casei de brokeraj vâlcene, precum şi confirmarea sa împreună cu aprobarea onorariului solicitat pentru desfăşurarea procesului de insolvenţă. “Şi-au bătut joc de noi! (…) Pentru treaba asta ne-a adus la Craiova”, ne-a declarat Aurel Marinescu, persoană prejudiciată după ce i s-au furat un milion de acţiuni Fondul Proprietatea (FP) în august 2013. Faptul că întâlnirea a fost stabilită la Craiova, unde îşi are sediul AMT Servicii Insolvenţă SPURL, atunci când cea mai mare parte a păgubiţilor sunt vâlceni, i-a nemulţumit pe aceştia şi acesta este şi contextul în care s-a decis că următoarea întrunire a masei credale va fi la Râmnicu Vâlcea.

 

Cine sunt creditorii

 

Conform procesului-verbal întocmit după Adunarea Creditorilor de joi obţinut de publicaţia noastră, la întâlnire au fost prezenţi creditori cumulând 93,86% din creanţe. Aproape o treime sunt persoane şi firme din zona acţionariatului fostei case de brokeraj vâlcene. Diana SRL, deţinută de omul de afaceri Dumitru Crăciunescu, are pretenţii pentru 15,48% din prejudiciile declarate cărora li se adaugă alte aproximativ cinci procente deţinute direct de familie, iar Socom SA – unde acţionar principal este Silviu Antonescu, fiu al fostului administrator al Harinvest Ion Antonescu – are o proporţie de 10,07% din masa credală. Instituţii ale pieţei de capital sunt înscrise la masa credală pentru aproape 5% din totalul pretenţiilor declarate. Astfel, Depozitarul Central (1,35%) şi Bursa de Valori Bucureşti (1,95%) vor să recupereze sume pentru comisioane nerecuperate, acestea fiind reprezentate de Mirela Bratu şi, respectiv, de casa de avocatură Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii. ASF pretinde recuperarea a 1,29% din daune şi a fost reprezentată prin scrisoare la adunarea creditorilor. Investitorii păgubiţi deţin ponderea, cei mai importanţi fiind Nicolae Bucă (5,04% din pretenţii), Elena Rădulescu (4,61%) şi Aurel Marinescu (4,41), lor alăturându-li-se şi alte 62 de persoane cumulând 39,5% din creanţe şi reprezentate joi de avocatul Doru Ionescu.

 

Soarele răsare, Fondul de compensare nu apare

 

Primele puncte pe ordinea de zi propuse de administratorul judiciar provizoriu au vizat accesarea banilor de la Fondul de Compensare a Investitorilor în limita a 20.000 de euro. Prima variantă menţiona implicarea contra cost chiar a AMT Servicii Insolvenţă. “Accesarea fondului de compensare a investitorilor de către administratorul judiciar şi obţinerea tuturor datelor necesare depunerii cererii de compensare contra unei remuneraţii”, spunea primul punct al ordinii de zi a masei credale, însă toţi cei prezenţi s-au abţinut de la vot. Unul dintre păgubiţi, contactat de Curierul Naţional, spunea încă dinainte de adunarea de joi numai după ce văzuse ordinea de zi că această propunere este de neînţeles. Fondul de Compensare va fi accesat oricum în baza prevederilor acestuia şi administratorul judiciar nu poate să emită pretenţii financiare pentru ceva care se va întâmpla în orice caz. Este ca şi cum cineva ar vrea să câştige bani pentru că răsare soarele, era comparaţia folosită de interlocutorul nostru pentru această speţă. Pe de altă parte, nici punctul doi, care prevedea “accesarea fondului de compensare a investitorilor de fiecare investitor în parte, fără a mai implica remunerarea administratorului judiciar pentru această activitate”, nu a fost votat de creditori. Unul dintre aceştia ne-a declarat însă că se numără printre investitorii neliniştiţi de întârzierea activării acestuia. “Noi ce facem?! Că anul trece!”, a afirmat acesta.

 

Deocamdată, niciun şfanţ pentru administrator

 

Al treilea punct pe ordinea de zi, respectiv “Aprobarea valorificării acţiunilor care se mai află în proprietatea Harinvest”, a fost votat în unanimitate. Pe de altă parte, administratorul judiciar desemnat de instanţă nu a obţinut confirmarea masei credale. Deşi acesta a fost votat de prejudiciaţii din zona acţionariatului Harinvest şi de reprezentanţii Depozitarului, BVB şi ASF, cum ponderea în adunarea creditorilor o au clienţii Harinvest furaţi şi aceştia s-au abţinut de la vot, AMT Servicii Insolvenţă din Craiova nu a putut obţine validarea. Nici onorariile solicitate pentru procesul de insolvenţă nu au fost aprobate joi. Conform documentului semnat la încheierea şedinţei obţinut de noi, administratorul solicitase o remuneraţie de 6.000 lei pe lună, exclusiv TVA, la care se adăuga un procent de 10% din sumele încasate de investitori şi ceilalţi creditori. Cea mai mare parte a celor prezenţi s-au abţinut de la vot, în timp ce reprezentanţii Bursei şi ai Depozitarului Central chiar au votat împotrivă, spunând că acestea ar trebui stabilite în urma unor negocieri cu comitetul creditorilor.

 

Investitorii aşteaptă… în fierbere

 

“Nu s-a făcut nimic. Nici un pas înainte! Aşteptăm pe 12 septembrie să vedem ce va fi”, a declarat Marinescu. El spune că ar trebui ca Fondul de compensare să fie accesat mai repede pentru ca păgubiţii să aibă în continuare bani pentru cotinuarea demersurilor ulterioare de recuperare a prejudiciilor. “Treaba e în coadă de peşte. Nu e uşor de rezolvat”, ne-a spus şi un alt investitor furat de pachete importante de acţiuni, inclusiv de cele cumpărate în cadrul ofertei de la Romgaz SA (SNG). “E de jale! Cam asta e atmosfera la noi şi fierbem toţi”, a conchis acesta.

Sursa: curierulnational.ro

Leave a Response