|joi, mai 6, 2021
  • Follow Us!

Război pe viață și pe moarte în PSD Vâlcea pe scaunul lui Ion Cîlea 

ion-cilea214

Situaţie gravă. PSD Vâlcea se află în cea mai jalnică situaţie din întreaga sa istorie (inclusiv cea în care se numea FSN-FDSN-PDSR). Nici activiștii vechi de partid nu cunosc în totalitate situaţia actuală a partidului. Vinovaţi nu sunt doar Ion Cîlea şi Dumitru Persu ci toţi aceia care au contribuit la mărirea preşedintelui actual şi la transformarea sa într-un lider absolutist.

Administraţiile locale

Datorită înființării USL, s-a întâmplat ca PNL să obţină un număr de mandate de consilieri, primari şi viceprimari, mai mulți decât PSD. Într-un judeţ considerat roşu! Acum, după unirea cu PDL, forţa PNL va creşte şi mai mult. Primarii PSD sunt în mare parte nemulţumiţi de actuala conducere. Mulţi au trebuit să accepte compromisuri, alţii au fost păcăliţi, cei mai mulți nu au fost ajutaţi să îşi ducă la îndeplinire promisiunile din campaniile electorale. Parlamentarii PSD nu îi pot ajuta cu nimic. Cîlea le-a împărţit anual câte ceva din sărăcia bugetară. Mulţi dintre ei sunt oameni care au adus voturi partidului şi lui Ion Cîlea şi nu invers. Au salarii mici, în unele cazuri nici nu au bani de salarii, localităţile sunt îndatorate. Nu au nicio motivaţie să cheltuiască de la ei pentru a susţine o campanie prezidenţială, mai ales că pentru unii acest mandat va fi ultimul.

Parlamentarii

Au ajuns mai puţini decât ai opoziţiei. Pe colegii electorale situaţia stă foarte rău. În nordul judeţului, liderul liberal Buican şi-a consolidat poziţia care devine şi mai puternică după fuziunea cu PDL. Iar Ion Cîlea nu a numit un responsabil de zonă şi nu l-a susţinut pe acesta. În sud retragerea lui Vasile Bleotu a slăbit poziţia PSD. În Colegiul Bălceşti deputatul Mazilu, fost PSD, controlează o parte din teren, dar evident că omul nu are interes să cheltuiască resurse financiare pentru o campanie electorală care nu este a lui. Iar primarii liberali din zonă şi-au consolidat poziţiile. În Colegiul Horezu deputatul Vlădoiu este aproape inexistent de când boala l-a transformat dintr-un om cu aer de baron local, solid, puternic, zîmbăreţ într-un om mereu trist, slăbit, măcinat de griji personale. Senatorul Laurenţiu Coca aleargă mult. La Bucureşti este considerat mîna dreaptă a lui Sîrbu (socrul lui Ponta). Dar din păcate din această poziţie nu a reuşit să ajute nicio administraţie locală. Pe plan intern nu are echipă deoarece s-a situat mereu pe linia de mijloc încercând să nu piardă o adevărată sinecură care este salariul de parlamentar. Mai rămâne la Râmnic deputatul Costi Rădulescu- care face treabă bună de parlamentar dar nu are resurse financiare suficiente pentru a suplini un real sprijin al conducerii. Teoretic ar putea cîştiga preşedenţia partidului la alegerile următoare, oricînd ar avea loc ele. În situaţia de faţă ar fi lipsit de inteligenţă să dorească acest lucru. Mai este primarul interimar Ion Gigi Matei. A crescut în sondaje şi organizaţia sa a obţinut un scor foarte bun la europarlamentare. Ne îndoim însă că ar putea avea timpul şi resursele să se ocupe de o organizaţie judeţeană cu probleme şi de primărie în acelaşi timp.

Organizaţiile

Altădată extrem de bine organizat PSD are în momentul de faţă în judeţ maxim 55 de organizaţii viabile. Majoritatea membrilor nu îşi plătesc cotizaţiile, nimeni nu ştie exact câţi membri are partidul. Au venit unii strict din interes au plecat alţii. Ne îndoim că situaţia este mai bună la organizaţiile de tineret şi de femei. Birourile locale sunt alcătuite doar pe hârtie. Liderii susţin din ce în ce mai puţine întâlniri pe teren. Iar Biroul Permanent Judeţean este convocat rar.

Preşedintele

Ion Cîlea a refuzat să construiască o echipă care să-i ducă mai departe proiecţia sa despre viitorul acestui judeţ. El şi Persu au fost ca nişte nuci bătrîni la umbra cărora nu creşte nici iarba. Pînă şi cele mai mici amănunte interne au vrut să le aibă sub control. Nu a delegat sarcini şi nici măcar în ceasul al 12-lea, când s-a văzut lovit de o boală grea nu a convocat vicepreşedinţii pentru a a împărţi din putere şi pentru a salva partidul. Pe plan administrativ s-a lăsat păcălit de scribul angajat să îl laude şi să îi atace duşmanii, a devenit narcisist, nu s-a consultat cu nimeni şi a luat o mulţime de decizii greşite. Aşa cum a fost cea în care a obligat CET Govora acum doi ani să dea energie electrică gratis OLTCHIM (deşi ştia că de acolo nu se vor mai întoarce niciodată banii!!!), energie pe care CET putea încasa rapid bani lichizi de pe piaţa liberă. Refuzul permanent de a promova lideri din partid va arunca judeţul într-o zonă mai urâtă decât a fost vreodată.

Bani şi oameni

Alegerile se cîştigă cu resurse financiare şi cu resurse umane. Hai să trecem în revistă puţin deconcentratele şi pozițiile din care PSD ar putea obţine sprijin în acest sens pentru bătălia din toamnă. Veţi vedea de fapt cât de prost a manageriat situaţia pentru partid preşedintele Ion Cîlea

Agenţia de Mediu – Alin Voicescu , fiul primarului Nicolae Voicescu ( Fîrtăţeşti). Post în care nu poate aduce nici bani nici oameni;

Direcţia Silvică Vâlcea – Gheorghe Mihăilescu ( susţinut de Gigi Matei) – nu are capacitatea de a mobilize resurse pentru PSD;

Hotel Livadia( Olăneşti) – Lucian Rădulescu ( fratele deputatului Costi Rădulescu ). Un simplu paznic de hotel. Toate achiziţiile sunt făcute de cei de la Bucureşti;

Inspectoratul Şcolar Judeţean – Gherghinaru. O instituţie blestemată pentru PSD şi plină de liberali şi pedelişti. Ţineţi minte scandalurile legate de Coroiu, Remus Grigorescu, Adina Dobrete. Acum şi Gherghinaru înfruntă un scandal de care ne vom ocupa în curând;

Hidroserv, Hidroelectrica, Direcţia Apelor – Ion Cîlea susţine că sunt ale PSD. Şefii lor însă nu sunt înscrişi în partid nu l-au ajutat cu nimic şi nici nu o sa îl ajute, ei gravitează în alte cercuri de interese;

S.G.A. – Valeriu Amza ( pesedist vechi)- aflat în conflict cu directorul Daniel Băviţă de la Ape);

Biblioteca Judeţeană – Remus Grigorescu . Acesta a ajuns paznic la cărţi după ce a fost prefect şi candidat al PSD la Parlamentul European,la Pimăria Râmnicu Vâlcea şi la Parlamentul României;

JOFM – Albinaru, mâna dreaptă a fostului director Cornoiu;

D.G.A.S.P.C şi RAJDP – în mîna liberalilor;

Muzeul Judeţean şi Statistica – PNL;

Spitalul Judeţean –PDL;

POŞTA – asimilată PSD directoarea s-a înscris ,de formă în partid după câştigarea concursului;

ARR – PNL (liberalul Crăpătureanu a câştigat procesul);

RAR –interimar pesedistul Laurenţiu Popa

Finanţele, Garda, Poliţia – apanajul băieţilor cu ochi albaştri – posturi incontrolabile de PSD;

APAVIL – nimic de-a face cu PSD;

Miniera- Tănăsie- nimeni nu ştie ce hram politic poartă;

CET Govora – condus de un specialist care nu se implică politic;

DSP, DSV, ITM, Vama, Garda de Mediu, Cadastru, APIA, OPC – necontrolate de PSD sau conduse de oameni care nu se vor implica în alegeri;

Dacă mai menţionăm că şi consiliile de administraţie importante din Vâlcea sunt pline de liberali, pedelişti, pepededişti avem o imagine clară a situaţiei. Situaţie şi mai complicată datorită faptului că PSD nu a reuşit să ofere în ultimii doi ani în judeţ nici măcar 20 de locuri de muncă unor activişti vechi sau copiilor acestora.

Concluzii

  1. În toamnă PSD se va bate în Vâlcea cu un mastodont politico administrativ reieşit din unirea PNL şi PDL având mai puţine resurse financiare şi mai puţini bani decât adversarii. Probabil şi mai puţină mass media care să conteze cu adevărat.
  2. PSD Vâlcea are un lider absolutist bolnav care nu mai are cum conduce o campanie electorală cu succes şi o armată de parlamentari şi vicepreşedinţi neinteresaţi să investească energie şi bani într-o luptă electorală.
  3. În cazul în care Ion Cîlea se va retrage din cauza problemelor de sănătate înainte de termen din partid se poate declanşa un măcel politic deoarece liderul a refuzat să pregătească din timp şi temeinic un om care să îi ia locul.
  4. PSD se poate trezi însă şi în situaţia în care nimeni nimeni din partid să nu fie dornic să reia un scaun cu multe probleme şi responsabilităţi, post în care trebuie să îşi cheltuiască tot timpul pentru a reconstrui organizaţiile, în care mai mult ca sigur va obţine pe moment rezultate mai slabe decît cele obţinute cândva de Cîlea şi în care are nevoie de bani mulţi pentru a întreţine această luptă de reconstrucţie, deplasările şi o echipă de lucru.
  5. O ultimă variantă ar fi cea în care Ponta ar trimite pe cineva de la Bucureşti să conducă organizaţia. Atunci se poate pune cruce PSD Vâlcea.

Pronostic

Dacă PSD pierde alegerile prezidenţiale, până în martie anul viitor va fi introdusă o moţiune de cenzură care va trece iar PSD va pierde şi guvernarea. Va urma un val de schimbări în teritoriu care va duce la transformarea PSD într-un partid de buzunar pe plan judeţean!

Soluţii

Cu actuala mentalitate a lui Ion Cîlea şi Dumitru Persu nu există soluţii de ieşire din criză. Mentalitatea unor gerontocraţi nu poate fi schimbată peste noapte decît printr-o minune!

Nicu Trandafir

4 Responses to Război pe viață și pe moarte în PSD Vâlcea pe scaunul lui Ion Cîlea

  1. crestin

    calea, cred ca mai merge cel putin inca un mandat.

     
    • Dan

      ….” Mai merge inca un mandat?? ” …. Unde sa mearga??? La cat de dornic e de putere, cred ca nu apuca sa se bucure de pensie!!( si nu pentru ca o sa mai fie mult timp la putere-intelegeti voi aluzia)

       
  2. mirescu liviu

    Bravo!Excelent articol!

     
  3. Has PoZnas

    Mars la pensie dinozaurilor !!!!! Nu va mai saturati o data de bani si functii, hulpavilor!!!!!

     

Leave a Response