|vineri, septembrie 24, 2021
  • Follow Us!

DRUMUL NAŢIONAL 7D VA INTRA ÎN MODERNIZARE 

cilea_ion_MARE

 

Viitoarea autostrada Sibiu-Vâlcea-Piteşti nu va urma în niciuna din variantele sale firul drumului naţional 7D, Câineni – Boişoara – Perişani – limită judeţul Argeş. În aceste condiţii se pune cu acuitate problema neconsiderării proiectelor anterioare privind reabilitarea şi modernizarea celor 31,360 km cât măsoară acest drum de interes naţional. Tocmai de aceea, a devenit o prioritate pentru Consiliul Judeţean cuprinderea drumului din Ţara Loviştei în programul naţional de modernizări, motiv pentru care am intensificat intervenţiile la Ministerul Transportului şi la unităţile sale de profil.

O întrevedere, care mi-a consolidat speranţele, am avut-o cu directorul general Narcis Ştefan Neaga de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale căruia i-am prezentat în detaliu cum stau lucrurile. L-am informat că, din anul 2004 şi până în prezent, pe acest sector de drum naţional, care nu este asfaltat, au fost executate mici lucrări de balastare, de refacere a şanţurilor din pământ, decolmatare a podeţelor tubulare şi de completare indicatoare rutiere în locul celor degradate sau dispărute.

În prezent, starea tehnică a drumului, cât şi a 4 din cele 11 poduri existente pe traseu, este total nesatisfăcătoare, circulaţia desfăşurându-se cu foarte mare greutate. În plus, la km 15+950 este o alunecare de teren.

Factorii care au condus la degradarea drumului sunt, pe lângă traficul greu, şi lipsa sau starea rea de degradare a dispozitivelor de colectare, dirijare şi evacuare a apelor (şanţuri, rigole, podeţe etc.). Scurgerea apelor este deficitară, şanţurile sau rigolele lipsind în cele mai multe cazuri, iar cele existente sunt colmatate sau subdimensionate.

Pe baza expertizei tehnice şi a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie elaborate, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, a avizat favorabil încă din anul 2010 lucrările de modernizare a DN 7D (avizul nr. 09-3/16.08.2010 al Consiliului Tehnico-Economic).

Pe baza celor prezentate, i-am adresat rugămintea directorului general de a analiza posibilitatea cuprinderii lucrărilor de reabilitare şi modernizare a acestui sector de drum naţional în Programul de investiţii pe anul 2014, cu finanţare de la bugetul de stat, de la instituţiile financiare internaţionale sau de la Uniunea Europeană. Lucrul cel mai important este că pentru prima dată am primit asigurări că cererea noastră îşi va găsi loc în programul prioritar de investiţii al CNADNR.

 

 

 

 

Dr.ing. ION CÎLEA

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

Leave a Response