Licitaţia pentru Oltchim va avea loc pe 3 februarie 2014. Activele, evaluate la 305 milioane de euro

sâmbătă, 14 decembrie 2013
Potrivit adevarul.ro,  companiile interesate să cumpere acţiunile deţinute de Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) la Oltchim SPV, care controlează activele combinatului chimic, vor putea depune oferte până la 31 ianuarie 2014.  Anterior, termenul-limită pentru depunerea documentelor de privatizare era 17 ianuarie, potrivit declaraţiilor făcute de către Andrei Gerea, ministrul Economiei. Activele Oltchim SPV sunt evaluate la 305,24 milioane de euro, valoare care nu reprezintă limita maximă de preţ, au anunţat joi firmele Rominsolv şi BDO Business Restructuring, administratorii judiciari ai combinatului. Selecţia firmei care va cumpăra toate acţiunile Oltchim la Oltchim SPV va avea loc în 3 februarie. Oltchim este în insolvenţă din ianuarie 2013. Firma Oltchim SPV a fost înfiinţată în decembrie. Până acum s-au arătat interesate mai multe companii şi consorţii. SIF-urile s-au aliat cu Chimcomplex Borzeşti, controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, acţionarul minoritar PCC SE s-a aliat cu fondul de investiţii Fortissimo, în vreme ce traderul rus Oil Gas Trade a venit cu o scrisoare de recomandare din partea gigantului rus Gazprom. De asemenea, două companii chineze, Baota Petrochemical şi Junlun Petroleum au semnat o scrisoare de intenţie cu reprezentanţii Ministerului Economiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe