Șpîrle și șopârle, 11.11.2013

luni, 11 noiembrie 2013

 

 

• Au trecut, iată, două luni de la începerea anului şcolar 2013-2014 şi nici până astăzi, Consiliul Judeţean Vâlcea nu a încheiat contractele pentru asigurarea furnizării de produse în cadrul Programului „Cornul şi Laptele”.

• Cel mai „sărac” consilier local din Râmnicu Vâlcea este... Ionuţ Nuică, de la UNPR, fiul patronului de la cârciuma Noil, Ion Nuică. Conform declaraţiei de avere, Ionuţ Nuică nu are casă, terenuri, maşini, venituri, bijuterii, ci doar un amărât de... cont bancar în sumă de 100 milioane de lei vechi. Să-i plângi de milă, nu alta!

• În Ostroveni sărăcia pare a fi atins un nivel de nebănuit în urmă cu 4-5 ani. Mai multe amaneturi s-au reprofilat. Deoarece populaţia pauperă nu mai are aur de amanetat acum se primesc în amanet şi electrocasnice sau electronice. Dobânda este de 0,2% pe zi. Şi pentru a se încuraja populaţia să vină să-şi plătească suma împrumutată şi să-şi ridice obiectul amanetat clienţilor li se oferă posibilitatea de a plăti atât comisionul cât şi suma primită în... mai multe rate.

• Consilierul Adrian Panduraşu pare a fi căzut în dizgraţia primarului. El va fi înlocuit din Consiliul de Administraţie de la ETA de „cară geanta” Liviu Boban, poreclit de colegii săi „Valetul”. Este posibil ca totuşi, în compensaţie, Panduraşu să primească o altă sinecură. Dacă nu o va primi nu e cu păcat. Poate se lămureşte după atâţia ani şi ăsta micul că Frîncu nu are caracter!

• Patronul societății PROIMSAT, Dan Dragomir, va fi beneficiar direct, alături de alte trei persoane, al despăgubirilor enorme acordate cu generozitate suspectă de primarul penal Emilian Frâncu în cazul exproprierilor de terenuri pentru cauză de „utilitate publică“ necesare executării bretelelor de legătură de la Pasajul Tudor Vladimirescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe