Peste 180 de poliţişti au “bântuit” pe străzi pentru a asigura liniştea de Sărbători

duminică, 6 ianuarie 2013

• În judeţul Vâlcea,

Peste 180 de poliţişti au “bântuit” pe străzi pentru a asigura liniştea de Sărbători

În perioada sărbătorilor de iarnă, respectiv 24 decembrie 2012 ÔÇô 02 ianuarie 2013, pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică pe raza judeţului Vâlcea au acţionat zilnic, în medie, 180 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. Din totalul poliţiştilor implicaţi în activităţile de prevenire si combatere a oricăror evenimente de natură să afecteze liniştea şi ordine publică, 110 au fost efective de ordine publică, 35 de poliţie rutieră si alţi 35 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi cei din cadrul structurii de arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Obiectivul principal al dispozitivelor de ordine publică ce au acţionat în această perioadă l-a reprezentat menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale. În domeniul ordinii publice poliţiştii au acţionat în scopul prevenirii şi aplanării oricăror stări conflictuale, menţinerii ordinii şi liniştii publice prin organizarea unor dispozitive eficiente şi prin asigurarea unor măsuri suplimentare în zona staţiunilor şi a locurilor de agrement frecventate de turişti. S-a urmărit în primul rând prevenirea infracţionalităţii, dar şi descurajarea elementelor infracţionale şi combaterea fenomenelor cu impact stradal.

Astfel, poliţiştii vâlceni au constatat 68 de infracţiuni, 42 dintre acestea fiind constatate în flagrant şi au fost aplicate 739 de contravenţii, în valoare totală de 184.840 de lei. Pe linia poliţiei rutiere poliţiştii vâlceni au analizat permanent dinamica traficului rutier şi au intervenit cu măsuri pentru eliminarea factorilor de risc, prin acţiuni punctuale desfăşurate în plan teritorial ori regional şi pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente grave de circulaţie. În perioada sărbătorilor de iarnă, accidentele rutiere grave au fost reduse faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011. Din punct de vedere al siguranţei rutiere, în această perioadă s-au înregistrat 18 accidente rutiere, iar 6 dintre acestea au fost grave, cu unul mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Aceste accidente au fost soldate cu 5 răniţi grav, cu 3 mai puţini ca anul trecut, cu 25 răniţi uşor, cu 12 mai puţini faţă de anul trecut, iar numărul persoanelor decedate a fost acelaşi ca şi în perioada similară a anului trecut, respectiv două persoane care ţi-au pierdut viaţa. Verificarea legalităţii achiziţionării, deţinerii, comercializării, folosirii şi a importului - exportului de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, de către persoanele juridice şi fizice, în această perioadă au constituit principalele obiective ale Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase pentru întreaga perioadă a desfăşurării acţiunii “Foc de artificii 2012-2013”. În această perioadă, poliţiştii acestui birou au acţionat pentru identificarea persoanelor care deţin fără drept şi comercializează articole pirotehnice.

Astfel, au fost constatate 17 infracţiuni potrivit prevederilor Legii 126/1995, la fel ca anul trecut, fiind ridicate în vederea confiscării cantitatea totală de 80.806 de articole pirotehnice, cu aproximativ 50.000 mai multe comparativ cu perioada similară a anului trecut. Acţiunile desfăşurate pe linia investigaţiilor criminale au vizat, pentru această perioadă, monitorizarea stărilor conflictuale, intensificarea activităţilor de prevenire şi combatere a infracţiunilor comise cu violenţă în zona barurilor, cluburilor, locurilor de cazare şi a altor locuri pretabile, dar şi organizarea de activităţi în colaborare cu structurile de ordine publică şi poliţie rutieră, în vederea prevenirii şi combaterii furturilor de şi din auto, a faptelor de cerşetorie, vagabondaj şi prostituţie ÔÇô proxenetism şi a asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică. De asemenea, o atenţie deosebită a fost acordată gărilor în această perioadă, în acest sens acţionând poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Transporturi Feroviare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe