Administratorul special al Oltchim va putea vinde activele neutilizate ale combinatului

joi, 5 iulie 2012

Administratorul special al Oltchim va putea vinde activele neutilizate ale combinatului

Administratorul special al Oltchim poate identifica activele neutilizate ale combinatului, care pot fi vândute sau transferate.ÔÇ¿ÔÇ¿De asemenea, administratorul poate notifica creditorii bugetari pentru neînceperea executării silite şi solicită furnizorilor utilitaţi pentru eşalonarea datoriilor, informează Mediafax.ÔÇ¿ÔÇ¿"Mandatul va cuprinde, fără a se limita la acestea (...) luarea unor măsuri de administrare, gestionare şi supraveghere financiară a societăţii, cu prioritate asupra următoarelor: situaţia îndeplinirii principalilor indicatori economico-financiari şi de performanţă, identificarea unor active neutilizate care pot fi transferate/vândute, inventarierea datoriilor şi a plăţilor restante, în structura lor", se arată în ordinul ministrului Economiei pentru instituirea procedurii de administrare specială la Oltchim.

ÔÇ¿ÔÇ¿Guvernul a decis în urmă cu o săptămână ca Oltchim să intre în administrare specială.ÔÇ¿ÔÇ¿"Procedura de administrare specială în perioada de privatizare încetează la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, în situatia privatizării sau la data stabilită prin ordin al ministrului Economiei", se spune în ordin.ÔÇ¿ÔÇ¿Oltchim este una dintre cele opt companii din subordinea Ministerului Economiei monitorizate de Fondul Monetar Internaţional, statul intenţionând să scoată la vânzare pachetul majoritar de acţiuni.ÔÇ¿ÔÇ¿Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.

Potrivit celor mai recente date, în acţionariatul Oltchim se mai regăsesc compania germană PCC SE, care deţine 18,3% din acţiuni, şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, cu 14,02% din titluri, prin intermediul Nachbar Services.ÔÇ¿ÔÇ¿Combinatul chimic a înregistrat în primul trimestru pierderi de 82,8 milioane lei (19 milioane euro), faţă de un rezultat negetiv de 2,64 milioane lei în primele trei luni din anul precendent, şi venituri mai mici cu 49,3%, la 263,4 milioane lei.ÔÇ¿ÔÇ¿Oltchim avea la finalul lunii martie datorii de 2,55 miliarde de lei, în principal către Electrica, bănci şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).ÔÇ¿ÔÇ¿Combinatul chimic a înregistrat pierderi din 2007 până anul trecut, în valoare totală se ridică la 1,01 miliarde de lei. Ultimul an în care combinatul a avut profit a fost 2006, dar câştigul a fost modest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe