|sâmbătă, noiembrie 27, 2021
  • Follow Us!

Animalul politic şi animalul de pază 

• “Academia Caţavencu” despre senatorul Dorel Jurcan

Animalul politic şi animalul de pază

Un senator PDL din Vâlcea a fost muşcat de câine, într-o curte în care avea de gând să facă propagandă politică. Obişnuit fiind să-i fie pupată mâna şi nu perforată pulpa, parlamentarul s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate. Din fericire, câinele a fost destul de rapid şi s-a ferit în lături.

Deşi javra n-a suferit nici un fel de traumă, iubitorii de animale din toată ţara şi-au exprimat, ca-ntr-un glas, profunda îngrijorare. Dacă parlamentarul nu era vaccinat? Ce se întâmpla dacă avea picior din lemn? Cum ar fi fost să nu se piardă cu firea şi să-i tragă bietului câine un şut în coaste? Doamne fereşte, dar atâtea drame puteau ieşi din întâlnirea dintre aceste două animale – animalul politic şi animalul de curte -, că mi-e şi frică să mă gândesc! Și totul, pentru un amărât de vot!

Cum campania se apropie, trebuie să luăm, neîntârziat, măsuri de prevedere. Eu cred că, în perioada care urmează, fiecare dintre noi trebuie să fie cu ochii pe proprietatea şi pe animalul său. Vezi un candidat ciocănindu-ţi în poartă, sunând la uşă sau perorând pe scara blocului? Ia-ţi repede pudelul în braţe şi, pentru binele lui, fugi în casă şi încuie-te bine, răsucind cheia în toate cele trei yale! Dacă te păzeşti bine o lună, ai scăpat. Următoarea dată când te vor vizita candidaţii va fi peste un cincinal.

Leave a Response