Handbal feminin, Liga Campionilor

miercuri, 5 octombrie 2011

Handbal feminin, Liga Campionilor

Meci de totul sau nimic!

Oltchim primeşte duminică vizita rusoaicelor de la Dinamo Volgograd n un succes aproape că le duce pe chimiste în grupele principale în timp ce o înfrângere complică mult situaţia

Oltchim a început neconvingător această ediţie a Ligii Campionilor la handbal feminin. Elevele lui Radu Voina s-au impus cu mari emoţii în prima etapă, 24-20 cu cea mai slab cotată formaţie a Grupei D, Buxtehuder şi este pe primul loc al clasamentului. Duminică, de la ora 18.00, în sala polivalentă Traian, formaţia vâlceană va primi vizita unui adversar de un cu totul alt calibru, campioana Rusiei, Dinamo Volgograd. Adversara Oltchimului îşi joacă la Râmnicu Vâlcea una din ultimele şanse de accedere în grupele principale după ce în partida de debut a pierdut pe propriul teren în faţa vicecampioanei en-titre a Europei, Itxako Estella.

Au patru străine, toate din Ucraina

Dinamo Volgograd a stat în umbra formaţiilor Zvezda Zvenigorog şi Lada Togliatti o perioadă de câţiva ani apoi a explodat şi de două sezoane domină handbalul din Rusia. În Liga Campionilor rusoaicele nu au reuşit să ajungă mai departe de grupele principale. Adversara Oltchimului are în lot patru straniere, toate din Ucraina. Printre ele şi fostul inter şi mare speranţă a Oltchimului, Anastasia Pidpalova. „Nasti" a evoluat puţine minute în meciul contra lui Itxako şi nu a reuşit să înscrie nici măcar un gol. Celelalte străine sunt: Viktoriya Borshchenko, Olena Iatsenko şi Viktoriya Tymoshenkova, toate componente ale naţionalei Ucrainei. Vedetele lui Dinamo sunt rusoaice şi au în palmares cel puţin un titlu mondial sau european: Anna Kochetova, Olga Levina, şi Ekaterina Yatsenko.

„Sunt convins că ne impunem"

Preşedintele grupării chimiste, Petre Berbecaru, este optimist înainte de partida de duminică: „Trebuie să recunosc, victoria noastră de la Hamburg, coroborată cu cea a lui Itxako la Volgograd, ne simplifică situaţia. Dacă noi vom câştiga în faţa lui Dinamo, în opinia mea, se mai pune problema doar a locului de pe care vom merge în grupele principale, nu şi a calificării. Vom avea un meci dificil duminică în faţa rusoaicelor dar sunt convins că ne vom impune. Îi vom avea alături şi pe suporteri, ceea ce este un avantaj mare pentru noi." Meciul contra rusoaicelor va fi arbitrat de o brigadă din Croaţia, formată din Matija Gubica şi Boris Milosevic, în timp ce observator EHF a fost delegat fostul arbitru macedonean, Marjan Nacevski. Oltchim şi Dinamo s-au întâlnit ultima dată în sezonul competiţional 2009-2010, în faza grupelor principale. Oltchim a remizat în Rusia, 32-32 şi a reuşit să se impună clar pe propriul teren, 30-24.

A patra favorită la câştigarea trofeului

Oltchim Râmnicu Vâlcea este cotată de specialişti cu şansa a patra la câştigarea ediţiei din acest an a Ligii Campionilor. Interesant este că prima favorită a caselor de pariuri, ETO Gyor, a pierdut clar în prima etapă, pe terenul unei formaţii modeste, Randers. Tot o înfrângere a suferit şi a doua favorită, Larvik, campioana en-titre cedând în deplasarea de la Viborg. Numai formaţi aflată pe ultima treaptă a podiumului favoritelor, Buducnost Podgorica, a reuşit să debuteze cu o victorie, pe terenul campioanei Gemnaniei, Thuringer.

Meciurile din etapa a II-a a Ligii Campionilor:

Grupa A:

Midtjylland - Thuringer
Buducnost - Byassen

Grupa B.

Krim - Viborg
Larvik - Podravka

Grupa C:

Hypo - Randers
ETO Gyor - Metz

Grupa D:

Itxako - Buxtehuder
Oltchim - Dinamo Volgograd

Fotbal, Liga a II-a
Tudor a demisionat de la CSM
Marius Mitu este noul antrenor principal care va debuta în partida cu FC Argeş

Aflată în subsolul clasamentului, cu numai şase puncte la activ din 21 posibile, CS municipal a rămas şi fără antrenorul principal, Laurenţiu Tudor. „Doctorul" a demisionat după meciul pierdut la Deva, cu Mureşul, invocând motive personale. În locul său a fost numit tehnician principal, căpitanul echipei, Marius Mitu. Conducerea clubului a anunţat că interimatul va dura cel puţin până la iarnă dar cel mai probabil se caută deja variante. CS Municipal va juca o nouă etapă de campionat sâmbătă, de la ora 13.00, pe propriul teren, în compania revelaţiei campionatului de până acum, FC Argeş. Piteştenii erau consideraţi cu şanse mici de a evita retrogradarea dar sunt pe locul III al clasamentului, după ce au fost şi lideri preţ de o săptămână. Pentru vâlceni un nou insucces pe propriul teren ar fi un adevărat dezastru şi afundarea şi îndepărtarea de locurile din clasament care asigură la finele sezonului evitarea retrogradării.

Programul etapei:

Arieşul Turda - Juventus Bucureşti
CSM Râmnicu Vâlcea - FC Argeş
FC Bihor - Mureşul Deva
Alro Slatina - Chindia Târgovişte
FC Olt - Luceafărul Oradea
Politehnica Timişoara - FC Maramureş
Unirea Alba Iulia - UTA Arad
Gloria Bistriţa - Gaz Metan Severin

Fotbal, Liga a III-a
Meciul marilor orgolii la baza Oltchim
Chimiştii vor da piept cu Damila Măciuca într-o partidă din care vor ieşi scântei

Vineri, la baza sportivă „Oltchim" va avea loc derbiul local al Seriei a IV-a din eşalonul al treilea fotbalistic. Faţă în faţă se vor afla două formaţii cu obiective diferite. Gazdele, FC Oltchim, îşi propun evitarea retrogradării în timp ce oaspeţii, Damila Măciuca, promovarea în Liga a II-a. Chimiştii tocmai au schimbat antrenorul, în locul lui Ion Lazăr fiind numit Costel Gaiţă, în timp ce pe banca tehnică a oaspeţilor este un tehnician care a activat ani buni la Oltchim, Gabriel Mangalagiu. În runda precedentă Oltchim a pierdut la limită cu FC Caracal, 0-1 în timp ce Damila s-a impus clar cu Atletic Bradu, 6-0.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe