Handbalistele de la Oltchim s-au reunit la Sala Traian cu gândul la meciurile cu Itxako şi Dinamo Volgograd

miercuri, 6 iulie 2011

20 pentru Liga Campionilor

Handbalistele de la Oltchim s-au reunit la Sala Traian cu gândul la meciurile cu Itxako şi Dinamo Volgograd

După o pauză mai lungă decât de obicei, handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea s-au reunite la sala polivalentă Traian. Lotul grupării vâlcene are în componenţă 20 de jucătoare dar cel puţin în primele luni nu se va putea cont ape serviciile Cristina Neagu, cea care a suferit o intervenţie chirurgicală în SUA şi trece acum prin perioada de recuperare. De la primul antrenament au lipsit Marija Jovanovic, Sanela Knezovic şi Yeliz Ozel, cărora li s-a acordat o săptămână în plus de vacanţă deoarece au avut jocuri de calificare la Campionatul European din 2012 cu echipele lor naţionale. Pe 13 iulie va începe cantonamentul de pregătire la mare timp de 9 zile la Constanţa, urmând ca în 24 iulie echipa să se afle la Fundata - judeţul Braşov, pentru cantonamentul de munte, timp de 6 zile. Primul meci official al sezonului va avea loc pe 3 septembrie, în Liga Naţională de handball feminine. Până atunci, handbakistele antrenate de Voina au activitate intensă, cu turnee în ţară şi în străinătate. În perioada 5 - 7 august se va participa la un turneu internaţional organizat de echipa "U Jolidon" Cluj, în perioada 12 -15 august Oltrchim merge la un turneu internaţional organizat la Siofok - Ungaria, urmând ca în perioadele 18 - 22 august, respective 25 - 29 august să se participle la doua turnee internaţionale organizate la Schmelz şi Bad Urach.

Steluţa Luca, prima zi ca antrenor

Steluţa Luca şi-a început cariera de technician după ce a fost anunţată de Radu Voina că nu mai face parte din lot pentru următorul sezon competiţional. "Au fost mai multe încercări de diversiune care o dădeau pe Steluţa plecată fie la Ploieşti, fie la Zalău. Nu s-a pus problema să plece, este aici şi se va ocupa de pregătirea specială a interilor. În plus, va forma o echipă de junioare. Încet, încet, vrem să repunem pe picioare centrul de juniori al clubului.", a spus preşedintele interimar al clubului, Petre Berbecaru.

Zvonuri despre Ozel

Presa din Serbia a publicat o ştire conform căreia centrul echipei Oltchim, Yeliz Ozel, ar fi aproape de a semna cu formaţia RK Zajecar. Oficialii de la Oltchim au dezminţit informaţia şi au spus că sunt siguri că turcoaica va rămâne la Râmnicu Vâlcea, în condiţiile în care are semnată o înţelegere valabilă pentru două sezoane. "Chiar o să glumim pe această temă sâmbătă, când se va întoarce la Râmnicu Vâlcea", a completat pe această temă Petre Berbecaru.

Pidpalova are oferte din România

Anastasia Pidpalova, handbalistă care a fost anunţatăcă va pleca de la Oltchim, are toate şansele să rămână în Liga Naţională de handbal feminin. De serviciile sale se interesează mai multe formaţii din Liga Naţională şi cea mai serioasă ofertă pare a veni de la HCM Roman, după spuselor oficialilor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Lot echilibrat

Faţă de sezonul trecut, Oltchim are mai multe variante la linia de 9 metri, acolo unde Meiroşu, Jovanovic, Vizitiu, Geiger şi Chirilă pot face treabă bună. În plus, inter poate juca şi Aurelia Stoica Brădeanu iar din ianuarie va reveni şi Cristina Neagu. Şi postul de pivot este foarte bine acoperit, Oana Manea şi Ionela Gâlcă având-o concurentă pe rusoaica Vetkova. Şi tehnicianul Radu Voina se declară mulţumit de valoarea lotului pe care se va baza: "Trebuiau făcute schimbări, nu mai puteam merge într-o formulă identică cu cea care a ratat obiectivul propus în sezonul trecut. Trebuia sânge nou, asta le-am spus-o şi fetelor la reunirea lotului. Eu cred că avem un plus de valoare faţă de sezonul trecut. Transferurile făcute sunt de valoare. Jovanovic poate juca pe toate posturile la linia de nouă metri, Şoit este o handbalistă inteligentă care ne poate ajuta mult mai ales în momentele cheie ale meciurilor, despre experienţa Aureliei Brădeanu nici nu trebuie să vorbim prea mult. Vetkova joacă în naţionala Rusiei, Knezovic vine cu experienţa de la Buducnost. Am încercat să echilibrăm posturile şi cred că am reuşit. Sunt în acest moment 19 jucătoare dintre care trei portari, plus Cristina Neagu, aflată în perioada de recuperare. Nu sunt nici multe fete, nici puţine, cred că este un număr potrivit pentru Liga Campionilor, mai ales că acum se vor putea înscrie pe foaia de joc 16 handbaliste, la fiecare meci"

Lotul pentru sezonul 2011-2012 

Paula Ungureanu, Talida Tolnai şi Sanela Knezovic - portari; 
Valentina Ardean Elisei, Iulia Curea, Ramona Farcău, Adriana Nechita şi Iulia Managarova - extreme; 
Ionela Stanca, Oana Manea şi Ekaterina Vetkova - pivoţi; 
Neagu Cristina, Adina Fiera, Marija Jovanovic, Patricia Vizitiu, Oana Chirila şi Melinda Geiger - interi; 
Yeliz Ozel, Aurelia Brădeanu şi Roxana Han - centri
Banca tehnică:
Radu Voina - antrenor principal, Aurelian Roşca şi Steluţa Luca - antrenori secunzi şi Frank Kuhn - preparator fizic. Colectivul medical este format din: Florin Oancea şi Carmen Udrea - medici, Marian Truşcă şi Adrian Ionescu - fizioterapeuţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe