Dublarea preţului gazelor îi afundă pe români în sărăcie

duminică, 6 februarie 2011

• Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea:

„Dublarea preţului gazelor îi afundă pe români în sărăcie"

Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea afirmă că liberalizarea preţului gazelor, cerută de FMI ar duce la dublarea preţului acestora şi, implicit, la sărăcirea populaţiei. Reprezentanţii FMI, prezenţi zilele trecute la Bucureşti au cerut ca statul român să nu mai ţină preţurile gazelor naturale sub control, indiferent că este vorba despre producţia internă de gaze sau de cele importate. „Această condiţie stupefiantă vine exact la o săptămână după ce reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat că, din punctul de vedere al suferinţelor populaţiei, greul a trecut şi că "anul 2011 nu va mai înregistra niciun fel de tăiere, niciun fel de măsuri corective". Pretenţia de ultima oră a FMI este absurdă, mai ales dacă ţinem seama de câteva lucruri esenţiale. În primul rând, trebuie subliniat faptul că producţia internă de gaze acoperă aproape 75% din consum.

În al doilea rând, escaladarea preţurilor nu ţine seama de faptul că în România încă nu există o piaţă a gazelor şi că 85% din energie este blocată prin monstruoasele contracte ale "băieţilor deştepţi" pe care, chiar anul trecut, Guvernul Boc, în marea sa mărinimie, le-a prelungit până în anul 2018. Dublarea preţurilor pe acest palier, aşa cum pretinde FMI, va face ca puterea de suportabilitate a populaţiei să explodeze. Dar, de ce să ne mai mirăm de această condiţie opresivă, de vreme ce însuşi şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, într-o criză de sinceritate, a afirmat că România a ajuns deja un "pacient mort"", subliniază preşedintele PSD Vâlcea. Acesta atrage atenţia asupra faptului că în România condiţiile de trai nu sunt asemănătoare cu cele din celelalte state UE. „Raportând preţul impus pentru gaze la salariile şi, implicit, la puterea de cumpărare a românilor, rezultă că noi vom plăti această sursă energetică peste preţurile practicate în Franţa sau Anglia. Deşi este cel mai important producător de gaze din UE, România vinde consumatorilor casnici gaze cu 30% mai scumpe decât Bulgaria sau Estonia şi cu 20% mai mari decât în Letonia sau Lituania.

FMI nu are dreptul să ceară României liberalizarea totală a preţului gazelor naturale, atâta vreme cât ţara noastră este la zi şi respectă reglementările deja impuse. Mai este cineva sub cupola Puterii portocalii care să-i protejeze pe români? Se pare că însăşi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi-a pierdut independenţa în luarea deciziilor pe zona energetică şi s-a transformat într-un executant umil şi ascultător la comanda Executivului. Situaţia nici nu putea fi altfel, după ce specialiştii cei mai buni ai ANRE au fost înlăturaţi şi înlocuiţi cu indivizi din pleava clientelară a PDL. Atunci de unde să mai iei profesionişti care să convingă FMI de faptul că în România nu se poate vorbi despre liberalizarea pieţei de energie, atâta timp cât nu au fost întreprinse măsuri care să reglementeze şi să permită funcţionarea unei astfel de pieţe? De exemplu, până la ora actuală diletanţii portocalii n-au întreprins nimic pentru definirea a ceea ce specialiştii UE numesc "consumatorul vulnerabil" deşi, conform Directivelor europene, această cerinţă devenise obligatorie pentru România încă din 2007.

O nouă povară va fi pusă pe umerii românilor. Prin scumpirea gazelor, populaţia va fi afectată de două ori: o dată - prin preţurile majorate pe care va trebui să le plătească, iar a doua oară - prin cumpărarea de bunuri la care producătorii vor veni cu majorări pe măsura noilor preţuri la consumurile energetice. Efectele nu vor întârzia nici ele să apară. Scumpirea gazelor se va reflecta dureros în creşterea inflaţiei, a şomajului, precum şi în scăderea puterii de cumpărare a cetăţenilor. În faţa unei astfel de perspective ne permitem să aducem în actualitate întrebarea: de ce Guvernul nu ia în considerare clauza din contractul de privatizare a Petrom, conform căreia, în timp de criză, compania privată are obligaţia să acorde prioritate populaţiei? Altfel zis, de ce nu se ia în calcul echilibrarea, în limite suportabile, a preţului la gaze pentru consumatorii casnici prin repartizarea unei cote sporite din producţia internă de gaze naturale", se întreabă vicepreşedintele PSD Ion Cîlea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe