Deputatul Cristian Buican acuză PDL de subminarea economiei din Vâlcea

miercuri, 16 februarie 2011

Deputatul Cristian Buican acuză PDL de subminarea economiei din Vâlcea

Angajamentele pe care Guvernul PDL şi le-a asumat în faţa reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional cu privire la societăţile comerciale de stat şi la restructurarea şi privatizarea acestora vor afecta grav economia judeţului Vâlcea, trebuind să fie disponibilizaţi mai mulţi angajaţi ai acestor companii care se găsesc pe teritoriul administrativ al acestui judeţ. Deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea consideră că angajamentele guvernului în faţa reprezentanţilor FMI sunt luate fără nici un fel de consultare a autorităţilor publice locale din judeţul Vâlcea şi că aceste măsuri dure vor aduce grave prejudicii economice acestui judeţ. Mai mult decât atât, preşedintele PNL Vâlcea îi acuză pe reprezentanţii PDL de rea voinţă şi slugărnicie în faţa reprezentanţilor FMI, de o acţiune premeditată de distrugere şi prăduire a tuturor societăţilor comerciale de stat din această ţară şi de nepăsare şi ignoranţă faţă de problemele judeţului Vâlcea.

Deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea consideră că disponibilizările de la Întreprinderea Minieră Berbeşti sunt parte a acestor angajamente luate faţă de FMI şi că aceste acţiuni sunt ilegale şi cu un caracter profund neconstituţional. Criteriul pe baza cărora se fac aceste disponibilizări este acela al apartenenţei acestor angajaţi sau a rudelor lor la PNL sau PSD şi nu pe baza unor criterii obiective, de productivitate a muncii, încălcând grav legislaţia muncii aflată în vigoare. În acest sens, prin intermediul unei interpelări adresate Ministrului Economiei şi prin intermediul unei declaraţii politice susţinute în plenul Camerei Deputaţilor, deputatul Cristian Buican l-a somat pe Ministrul Ariton şi pe deputaţii PDL să oprească acest proces de epurări politice de la Întreprinderea Minieră Berbeşti, ameninţându-i pe conducătorii PDL-işti ai acestei întreprinderi să înceteze de îndată această practică a disponibilizărilor pe criterii politice.

Deputatul Cristian Buican se arată de asemenea îngrijorat de soarta Oltchim şi de directivele pe care le-a primit guvernul Boc de la FMI cu privire la această societate comercială. Preşedintele PNL Vâlcea consideră că actualii guvernanţi nu conştientizează importanţa economică şi strategică a acestei societăţi în cadrul judeţului Vâlcea şi îi acuză de incompetenţă şi neînţelegerea mecanismelor economiei de piaţă. Tocmai de aceea deputatul Cristian Buican i-a mai adresat o interpelare ministrului Ariton prin care i-a solicit lămuriri cu privire la discuţiile dintre FMI şi Guvern cu privire la Oltchim, reamintindu-i acestuia că această societate reprezintă principalul motor al economiei judeţului Vâlcea.

„Dacă se vor realiza inepţiile pe care le-au trecut pedeliştii în acordul cu FMI, tare mi-e teamă că judeţul Vâlcea va intra în faliment şi de aceea consider că Băsescu, Boc şi PDL trebuie înlăturaţi de la putere cât mai curând", a concluzionat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe