Primarii indolenţi riscă amenzi usturătoare

duminică, 27 iunie 2010

Primarii indolenţi riscă amenzi usturătoare

• Situaţiile de urgenţă, pe ultimul loc în lista priorităţilor din localităţile vâlcene

Primarii vâlceni care ignoră obligaţiile pe care le au privind comitetele locale pentru situaţii de urgenţă riscă amenzi drastice din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Şeful acestei instituţii, colonelul Adrian Mesescu a afirmat că primarii dau dovadă în multe situaţii de indolenţă şi lipsă de responsabilitate atunci când vine vorba despre situaţiile de urgenţă. În majoritatea localităţilor nu se desfăşoară şedinţe ale Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, cu toate că anumite evenimente petrecute în zonele respective impun convocarea acestora.

„În unele localităţi nu se ţin nici măcar şedinţele ordinare, care sunt doar o singură dată pe semestru. În anumite situaţii nu se ţin nici cele extraordinare, cu toate că noi am constatat că au fost situaţii de urgenţă destul de grave. Aceasta este baza legală în vederea obţinerii de ajutoare sau fonduri financiare”, a afirmat Mesescu.

Acesta i-a avertizat pe primarii vâlceni că au obligaţia de a coordona activitatea Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă din fiecare localitate comitete care nu au nici măcar regulamente de funcţionare. Pentru a depista neregulile din teritoriu, s-a luat decizia ca modul de organizare a acestor comitete să fie verificat mai ales atunci când se constituie cod galben sau portocaliu la nivelul judeţului. La ultima verificare a permanenţelor au răspuns numai 23 de localităţi dintre cele 89.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe