Jos pălăria, domnule Roibu!

duminică, 20 decembrie 2009

Jos pălăria, domnule Roibu!

„Jos pălăria!“ – acesta este titlul unei emisiuni foarte interesante, difuzate recent de PRO TV. Pe scurt, în emisiune sunt prezentaţi români de succes. Poveştile lor sunt fascinante, oameni care au construit cariere impresionante de la zero, din nimic. Români care au muncit ani de zile pentru a ajunge astăzi personaje faimoase în domeniile lor de activitate. Pornind de la această emisiune, am stat şi m-am gândit: Cui i-am putea spune noi, vâlcenii, „Jos pălăria!“?

Întâmplarea face ca în aceeaşi zi de reflecţie la acest subiect, dinspre Hotel „Sofitel“ din capitală să vină bomba săptămânii, bomba jurnalistică a anului, ca impact social şi economic pentru toţi locuitorii judeţului Vâlcea: „Oltchim a finalizat negocierile cu Petrom pentru transferul Arpechim Piteşti“. Când totul părea să se prăbuşească, când combinatul chimic vâlcean se zbătea în agonia unui faliment iminent, un singur om s-a încăpăţânat să mai lupte, să mai creadă în steaua Oltchimului.

S-a zbătut până la epuizare, a fost convingător cu bancherii şi a bătut, în cele din urmă, palma cu austriecii de la OMV pentru ca piroliza de la Piteşti să treacă la Oltchim. Acel om este: Constantin Roibu, directorul general al Oltchim. Acesta este răspunsul: lui Constantin Roibu trebuie să-i spunem noi - vâlcenii „Jos pălăria!“. Constantin Roibu este cu-adevărat un cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea, dar şi al judeţului Vâlcea.     
(Tiberiu Pîrnău)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe