împroprietărirea Obştii de moşneni Surdoiu-Pripoare cu 617 ha ridică semne de întrebare

duminică, 20 decembrie 2009

• În opinia senatorului Emilian Frâncu,

Împroprietărirea Obştii de moşneni Surdoiu-Pripoare cu 617 ha ridică semne de întrebare

Săptămâna trecută, senatorul Emilian Frâncu a formulat o întrebare pe care a adresat-o ministrului interimar al Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi în care semnalează un litigiu între Obştea de moşneni Surdoiu-Pripoare şi Primăria Perişani. „Mi-a fost adus la cunoştinţă că Obştea de moşneni Surdoiu - Pripoare a câştigat în instanţă 616,85 ha de teren cu vegetaţie forestieră în comuna Perişani, judeţul Vâlcea, fără a fi deţinut iniţial vreun metru pătrat în respectiva locaţie.

Primarul comunei Perişani susţine că cele două instanţe de judecată (de la Brezoi şi Râmnicu Vâlcea) au dat câştig de cauză Obştii luând în considerare doar două expertize şi o sentinţă civilă datând din anul 1914 care făcea referire la stabilirea unor părţi sociale ale unor moşneni din acea perioadă. Cum cele 616,85 ha nu există faptic, făcând imposibilă punerea în posesie a respectivei Obşti, vă rog să îmi comunicaţi, domnule Ministru, următoarele: care au fost motivele care au stat la baza împroprietăririi Obştii de moşneni Surdoiu - Pripoare cu 616,85 ha?;

ce soluţie de rezolvare a cazului mai are la dispoziţie primarul comunei Perişani, ţinând cont de faptul că respectivul teren nu există, iar cei care au şi vor avea de suferit din cauza acestui conflict dintre primar, în calitate de preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar şi Obştea de moşneni Surdoiu - Pripoare, sunt, în ultimă instanţă, cetăţenii comunei Perişani?”, se subliniază în întrebarea senatorului Emilian Frâncu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe