Samoil Vâlcu, trecut pe linie moartă în PD-L

duminică, 5 iulie 2009

Samoil Vâlcu, trecut pe linie moartă în PD-L

Prima schimbare marcantă în organizaţia vâlceană a PD-L de când Mircia Gutău a preluat şefia a fost făcută. Deputatul Samoil Vîlcu a fost trecut pe linie moartă, conform ordinelor subtile primite de la Bucureşti. Acesta nu mai este secretar general, ci doar adjunct, însă fără prea mare putere de decizie. Gutău l-a sancţionat pe Vîlcu în urma numeroaselor scandaluri în care acesta a fost implicat.  Cel mai recent i-a pus însă capac, Vîlcu fiind suspectat că ar fi denigrat-o pe fosta sa colegă, Ana Maria Pătru, preşedinta Autorităţii Electorale Permanente deşi acesta a negat acuzaţiile.

Samoil Vâlcu, secretarul general al PD-L Vâlcea a fost primul de pe lista neagră a noului lider al partidului Mircia Gutău. Vîlcu va fi astfel doar secretar general adjunct, în timp ce o altă persoană, apropiată lui Mircia Gutău urmează să fie numită în funcţia pe care iniţial o deţinea deputatul vâlcean. Actuala conducere a partidului a considerat că Samoil Vîlcu şi-a atacat de mai multe ori colegii pe la spate, acest lucru ducând la un dezechilibru în partid. Gutău spune că noul secretar al PD-L „va fi scos din producţie în scurt timp.

La ultima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean le-am spus unora că vor fi înlocuiţi, pentru că este normal ca acolo unde nu au fost rezultate bune să rezolvăm problemele. Nu vreau să intru ca buldozerul, ci mai întâi mă voi documenta. În locul domnului Samoil Vîlcu va fi numită o altă persoană care va fi scoasă din producţie. Nu poţi să faci şi muncă în teritoriu şi să mergi şi la serviciu. S-a înţeles acest lucru şi nu cred că vom avea probleme”, a declarat Mircia Gutău, preşedintele PD-L Vâlcea. Funcţia de secretar executiv va fi ocupată cel mai probabil de Gheorghe Gheorghe, fost consilier al deputatului PSD Nicu Spiridon, va ocupa această funcţie, urmând să coordoneze campania pentru alegerile prezidenţiale alături de pensionarul de lux Anton Miţaru.

În echipa de conducere Vîlcu nu va mai avea astfel prea multe de spus, Dorel Jurcan, fostul lider al partidului fiind de acum înainte prim vicepreşedinte. Nici Romulus Bulacu fostul prim-vicepreşedinte nu a fost lăsat pe dinafară, el fiind de acum preşedintele executiv al PD-L Vâlcea. Mai mult, Bulacu a fost apreciat de Gutău pentru efortul depus în această perioadă, motiv pentru care a şi reuşit să deţină în continuare un post cheie în conducerea filialei judeţene a PD-L.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe