Primarul Mateescu vrea să retragă Băile Govora din Asociaţia Apa Vâlcea

duminică, 5 aprilie 2009

Revoltă în Asociaţia Apa

• Primarul Mateescu vrea să retragă Băile Govora din Asociaţia Apa Vâlcea

Termenul limită pentru depunerea documentaţiei în vederea accesării celor aproape 100 de milioane de euro pentru reţelele de apă şi canalizare din judeţul Vâlcea, 1 mai se apropie, dar autorităţile locale şi judeţene tot nu se trezesc la realitate. În urma faptului că Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a cedat în faţa presiunilor impuse de primarul Râmnicului, Mircia Gutău, care a ţinut morţiş să deţină controlul asupra noului operator regional de apă nu a îmbunătăţit prea mult lucrurile, iar Vâlcea riscă în continuare să piardă banii.

Acest lucru a trezit însă animozitate printre primarii celorlalte aglomerări urbane care fac parte deja din asociaţie şi care s-au ales cu praful de pe tobă în privinţa introducerii apei în localităţile lor. Pe de altă parte, administraţia Râmnicului are viteza ochiului mortului în privinţa demersurilor pentru fuziune, în condiţiile în care este mai puţin de o lună până la termenul limită.

Mateescu, supărat de lipsa banilor

Supărat că localităţile mai mici din judeţ au ajuns la mâna administraţiei locale din Râmnic şi a celei judeţene în privinţa investiţiilor în lucrări de apă şi canalizare, primarul staţiunii Băile Govora, Mihai Mateescu a ameninţat conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea că se va retrage din Asociaţia Apa Vâlcea dacă nu i se va scoate „de la naftalină” un proiect de milioane de euro. Mateescu a declarat în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean că proiectul pentru realizarea reţelei de apă şi canalizare din  Băile Govora este aprobat de mai bine de trei ani, dar nu se poate derula din cauză că nu există bani pentru coofinanţare.

Primarul din Govora a fost iritat de faptul că se alocă bani pentru diverse lucrări, însă un proiect de milioane de euro nu este sprijinit deloc. „Vă anunţ public că voi ieşi din Asociaţia Apa Vâlcea dacă angajaţii Consiliului Judeţean nu îmi scot din sertare un proiect de milioane de euro, aprobat de trei ani, pe care l-am făcut special pentru realizarea reţelei de apă. Proiectul este aprobat de mai bine de trei ani, însă Govora nu primeşte nimic. Vă avertizez că nu glumesc.

Dacă la următoarea şedinţă de consiliu proiectul nostru nu va figura pe ordinea de zi mă retrag din asociaţie!” a declarat primarul Mateescu. Dacă situaţia nu se va rezolva, iar Băile Govora s-ar retrage din Asociaţia Apa Vâlcea, conducerea Consiliului Judeţean ar trebuie să refacă proiectul, deoarece documentaţia pentru masterplanul de apă al judeţului a fost deja depusă. Ion Cîlea, preşedintele CJ, a declarat că va analiza situaţia şi le va cere explicaţii persoanelor autorizate pentru a rezolva problema.

Fuziunea departe de realizare

La ultima şedinţă de Consiliu Local, primarul Gutău a afirmat că fuziunea dintre societăţile APAVIL şi ACVARIM nu este nici pe departe realizată. „Proiectul fuziunii va fi realizat de o societate specializată, iar ceea ce votaţi acum nu înseamnă că acceptăm fuziunea. Vom vedea mai întâi dacă ne vor fi respectate toate condiţiile şi apoi vedem care este situaţia.” – a afirmat Gutău în faţa consilierilor care au ridicat cuminţi mâna pentru a vota în unanimitate proiectul de hotărâre privind luarea unor măsuri preliminare în vederea fuziunii dintre Acvarim şi Apavil.

Conform hotărârii, Consiliul de Administraţie al Acvarim este mandatat să întocmească proiectul de fuziune prin absorbţie a SC Acvarim de SC Apavil SA. Proiectul de fuziune urmează să fie întocmit de un consultant autorizat, la comanda comună a celor două societăţi, plata acestuia urmând să fie împărţită.

La iniţiativa lui Mircia Gutău, Consiliului Judeţean i se impun în continuare anumite condiţii, printre care aceea ca „fondul IID să fie constituit din aceleaşi surse şi să fie gestionat în conformitate cu angajamentele actuale ale Acvarim”, dar şi aceea ca „sistemul de distribuţie a apei de pe raza municipiului să funcţioneze ca centru de profit” în Râmnic, ceea ce înseamnă că, deşi noul operator se va numi Apavil, banii încasaţi din Râmnic nu vor putea fi folosiţi pentru localităţile din restul judeţului, aşa cum ar fi normal într-o societate regională.

O altă condiţie expresă este cea ca municipiul să deţină 50% din totalul acţiunilor în operatorul cel nou de apă. Prin Hotărârea nr. 35/2007, Consiliul Local al Râmnicului a mai aprobat de altfel şi raportul privind începerea procedurilor de fuziune, iar Adunarea Generală a Acţionarilor Acvarim a comandat şi atunci realizarea unui proiect de fuziune, conform art. 241 din Legea 31/1990, dar nu s-a întâmplat nimic, dat fiind că şi atunci negocierile s-au blocat.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe