Arestat în urma unui accident mortal

miercuri, 15 aprilie 2009

Arestat în urma unui accident mortal

Vineri, 10 aprilie, un tânăr din Băbeni, Ovidiu Ciocotoiu, (21 de ani) a fost arestat pentru 29 de zile după ce, fără a avea permis de conducerea şi aflat sub influenţa alcoolului el a accidentat mortal o bătrână de 75 de ani. Rada Cimpoeru se deplasa pe marginea şoselei atunci când a fost acroşată de autoturismul condus cu viteză pe strada Dragoş Vrânceanu din Băbeni. După producerea accidentului, Ciocotoiu a părăsit locul accidentului, abandonând maşina la aproximativ un kilometru de locul faptei, pe un câmp, după care s-a deplasat la domiciliul său.

Un alt tânăr, Alexandru Rădescu, pasager în autoturism a rămas la faţa locului şi le-a spus în final poliţiştilor ce se întâmplase. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. „Tânărul mai fusese cercetat în două dosare, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere şi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru a fi propusă  arestarea preventivă. În prezent, el este cercetat în stare de arest preventiv pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis”, a precizat subinspectorul Diana Smărăndoiu, de la Poliţia Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe